Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident pe DN 13, în Brașov. Cinci persoane au fost rănite

O maşină a lovit, duminică, un camion staţionat pe DN 13, în judeţul Braşov, iar cinci persoane au fost rănite.  

„Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident rutier, pe DN 13, în zona Pădurea Bogăţii, ca urmare a unui autoturism care a tamponat un autocamion ce se afla staţionat. În urma impactului, cele două vehicule au fost avariate, iar cei cinci ocupanţi din autoturism au suferit leziuni pentru care se acordă sprijin medical”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

Sursa citată a precizat că la faţa locului sunt direcţionate echipaje ale Poliţiei Rutiere, care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

În zonă traficul rutier se desfăşoară cu restricţii, circulaţia urmând a fi reluată în integralitate după finalizarea cercetarilor de la faţa locului.

„Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de carosabil umed şi să păstreze o distanţă de sigurantă faţă de vehiculul din faţă”, au mai transmis poliţiştii.

Citește și
accident
Accident cu trei autoturisme pe DN 1. Sunt implicate 19 persoane, majoritate minore

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult