Academia Română se dezice de suveranismul şi naţionalismul extremist: „Nu acceptăm nicio manifestare conspiraţionistă”

61865249

Academia Română „respinge hotărât orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui acad. Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor nociv naţionaliste, antieuropene şi anti-NATO”.

De asemenea, instituţia „se dezice complet şi cu hotărâre de orice persoană care face, în numele Academiei Române, apologia suveranismului, a naţionalismului extremist şi, cu atât mai grav, a opţiunilor filoruse şi filoputiniste”.

„În contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care au loc în România şi al ascensiunii unor forţe politice antioccidentale, însoţită de spaimă, dar şi de acuze din partea presei, inclusiv la adresa Academiei Române, conducerea Academiei Române face următoarele precizări: Academia Română respinge hotărât orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui acad. Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor nociv naţionaliste, antieuropene şi anti-NATO”.

Potrivit forului, în nenumărate rânduri, atât preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, cât şi conducerea instituţiei şi întregul corp academic şi-au declarat în mod categoric opţiunile democratice, prooccidentale. Integrarea euroatlantică a României este singura garanţie a păstrării independenţei statului român şi a libertăţilor democratice cucerite cu jertfă în decembrie 1989.

Asocierea pripită a Academiei Române cu ideile suveraniste şi filoruse este răuvoitoare, nedreaptă şi chiar periculoasă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric reputat, a afirmat în multiple ocazii că ameninţarea cea mai mare la adresa României a constituit-o întotdeauna în istorie colosul rusesc, cu permanenta sa aspiraţie imperialistă. Poziţia noastră geopolitică, într-o zonă sensibilă, la graniţa de est a democraţiei europene, ameninţată de războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei, impune României o atitudine fermă pro-NATO şi excluderea ideii de neutralitate.

Citește și
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

„Instituţia noastră se dezice complet şi cu hotărâre de orice persoană care face, în numele Academiei Române, apologia suveranismului, a naţionalismului extremist şi, cu atât mai grav, a opţiunilor filoruse şi filoputiniste. Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român”.

Academia Română transmite societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.