1,6 tone de cabluri de cupru, furate de pe "Autostrada Urbană". Detaliul suspect

62013642
Pro TV

Începutul de an vine cu o știre uluitoare: Autostrada Urbană, recent inaugurată, a rămas în beznă după ce hoții au furat cablurile electrice din cupru de la stâlpii de iluminat, pe o distanță de 4 kilometri.

Potrivit specialiștilor din domeniu, vorbim despre 1.600 de kilograme de cupru, care cu siguranță au ajuns la centrele de fier vechi.

Autostrada Urbană a fost inaugurată la jumătatea lunii decembrie 2018, iar reprezentanții Companiei Naționale pentru Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) s-au lăudat atunci că întreaga porțiune, care măsoară aproximativ 7 kilometri, este iluminată. Doar că, imediat după ce s-a dat în circulație, șoferii au observat că înaitează pe jumătate din distanță în beznă. Autoritățile au evitat să vorbească despre situaţie, până acum, când au fost luate la întrebări de jurnaliști.

”Acele cabluri sunt din cupru, imaginați-vă pentru cine erau atractive”, a declarat miercuri Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Totuși, se pare că nu este vorba despre simpli hoți, având în vedere faptul că a fost nevoie de o cheie specială ca să deschidă fiecare panou electric, după care au scos cablu cu cablu din canale, după cum ne-au explicat cei de la CNAIR.

Este vorba, de fapt, despre 140 de stâlpi cu led-uri care au rămas fără lumină, pe o porțiune de 4 kilometri.

Citește și
Scandal pe bulevardul București, din Ploiești: Doi adolescenți s-au bătut cu un șofer de ride-sharing
Scandal pe bulevardul București, din Ploiești: Doi adolescenți s-au bătut cu un șofer de ride-sharing

Specialiștii susțin că paguba se ridică la 1,6 tone de cablu electric din cupru. Un prejudiciu nu a fost deocamdată estimat de autorități, dar ceea ce știm cert este faptul că un kilogram de cupru se vinde cu 5 lei la centrele de colectare a fierului vechi.

Problema este că nimeni nu dorește să-și asume paguba. Compania de Drumuri spune că în 2016, atunci când a predat lucrarea deja construită de firma Pizzarotti, cablurile existau. Pe de altă parte, grecii de la Aktor nu sunt convinși că așa au stat lucrurile. Și e posibil să aibă dreptate, având în vedere faptul că bucata de 4 kilometri a fost abandonată în câmp, cu tot cu stâlpi, din 2014 până în 2016.

Atunci, fostul ministru al Transporturilor, Liviu Șova, a reziliat contractul cu Pizzarotti și nu s-a mai lucrat nimic la Autostrada Urbană până în 2016.

Până una alta, polițiștii au deschis un dosar penal in rem și caută hoții, iar șefii de la CNAIR promit că situația se va remedia în următoarele șase luni. Autostrada Urbană face parte din A3 București-Ploiești și intră în Capitală pe Șos. Petricani, din sectorul 2.

Articol recomandat de sport.ro
Eugenie Bouchard, apariție surprinzătoare la Taste of Tennis: ”Nu mi-am dat seama”
Eugenie Bouchard, apariție surprinzătoare la Taste of Tennis: ”Nu mi-am dat seama”
Citește și...
Scandal pe bulevardul București, din Ploiești: Doi adolescenți s-au bătut cu un șofer de ride-sharing
Scandal pe bulevardul București, din Ploiești: Doi adolescenți s-au bătut cu un șofer de ride-sharing

Un bărbat de 46 de ani, șofer la o platformă de transport alternativ, și doi minori de 15 și 17 ani au fost implicați într-un conflict violent în centrul Ploieștiului.

Românii, „mai preocupaţi ca niciodată” de coșul de cumpărături. Cum își gestionează bugetul lunar
Românii, „mai preocupaţi ca niciodată” de coșul de cumpărături. Cum își gestionează bugetul lunar

Aproximativ opt din zece români sunt mai atenți la preț în acest an când fac cumpărături online. 

Ministrul Apărării a mers să discute cu principesa Margareta despre NATO și UE. „Un dialog despre reconfigurarea lumii”
Ministrul Apărării a mers să discute cu principesa Margareta despre NATO și UE. „Un dialog despre reconfigurarea lumii”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a întâlnit cu Custodele Coroanei la Palatul Elisabeta. Cei doi au discutat despre NATO, UE și sprijinul pentru Republica Moldova.

Recomandări
Proiectul bugetului pe 2026 va fi publicat azi. Liderii coaliției se întâlnesc din nou pentru forma finală
Proiectul bugetului pe 2026 va fi publicat azi. Liderii coaliției se întâlnesc din nou pentru forma finală

O nouă ședință a coaliției de guvernare pe tema bugetului pe 2026. Liderii partidelor urmează să se întâlnească după-amiază, înainte de a prezenta forma finală a proiectului de buget.

Război în Iran, ziua 11. Teheranul anunță că e gata să lupte „cât timp va fi necesar” împotriva SUA şi Israelului
Război în Iran, ziua 11. Teheranul anunță că e gata să lupte „cât timp va fi necesar” împotriva SUA şi Israelului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 11-a zi, iar conflictul este „aproape încheiat", a spus Donald Trump. Azi-noapte, însă, explozii puternice au zguduit din nou Teheranul. 

Vreme caldă până în aprilie. Meteorologii au anunțat când încep ploile. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Vreme caldă până în aprilie. Meteorologii au anunțat când încep ploile. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

În următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi apropiate sau ușor mai ridicate decât normalul perioadei, cu precipitații deficitare în mare parte a țării și ușor excedentare doar local în zonele montane, potrivit meteorologilor.