Îndemnul unuia dintre cei mai buni medici din lume, școlit la Timișoara, pentru tineri: „E frumos să îți ajuți poporul”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Este prima femeie preşedinte din istoria Societăţii Internationale de Chirurgie Dermatologică și 4 academii medicale din Statele Unite și Germania o au membru.
Este invitată să susţină prelegeri la conferinţe din toată lumea, fiind și specializată în chirurgia cancerului de piele, dar face și operații estetice protipendadei din Germania. Spune că prin bisturiul ei au trecut atât vedete din show-bizz, dar și politicieni germani care țin prima pagină pe scena politică de la nemți.
Bonn este orașul lui Beethoven, o localitate cu parfum boem, pe malul Rhinului. E fostă capitală a Germaniei de Vest și nemții îl știu drept locul în care a fost adoptată actuala Constituție a țării.
O localitate în care găsești deopotrivă, zone istorice, cu aer aristocrat, dar și clădiri noi, care găzduiesc încă o serie de ministere, fiind al doilea centru administrativ al țării, după Berlin.
Cel mai exclusivist cartier din oraș are multe vile impozante care cândva adăposteau ambasade și reședințe ale unor diplomați, dar și clădiri ale unor instituții internaționale. În vecinătatea sediului Organizației Națiunilor Unite se află o clinică privată, unde luni e zi cu multe programări la operații.
Prima femeie preşedinte din istoria Societăţii Internaționale de Chirurgie Dermatologică este româncă
Cea care se pregătește să intre în operație este Alina Frățilă, profesor doctor și specialist în estetică și dermatologie. Este prima femeie preşedinte din istoria Societăţii Internaționale de Chirurgie Dermatologică.
Patru academii medicale din Statele Unite și Germania o au membru şi este invitată să susţină prelegeri la conferinţe din toată lumea, fiind specializată și în chirurgia cancerului de piele.
Dar, chiar dacă este o somitate în domeniu, vorbește mereu despre a doua opinie în cazul unor stadii avansate ale maladiei.
Prof. dr. Alina Frățilă: „Eu sunt chiar fericită că am prieteni în alte specialități cu care pot să schimb părerea, pe care pot să îi sun sau avem un grup de WhatsApp și ne sfătuim unul pe altul. E foarte important pentru că nu poți tu, în cazuri severe, să iei o decizie singură. Dacă sunt metastaze noi lucrăm pentru imuno-terapie sau pentru chimio- terapie”.
Susține că nu e nicio rușine ca doctori cu renume să ceară o a doua opinie și să colaboreze. Pacientul este astfel încurajat să lupte cu cancerul și este mult mai receptiv și mai puțin panicat de diagnostic, când vede că medici de mai multe specialități fac front comun în sprijinul său.
Vedetele și politicienii se lasă pe mâinile eiE renumită în toată Germania pentru operațiile de blaferoplastie și chirurgie a feței și spune că are clienți la clinică și din rândul vedetelor de la nemți, dar și din prima linie a politicienilor.
Oameni cu funcții înalte și răspundere, în Bundestag, cărora e obligată să le păstreze anonimatul, dar despre care spune că apar frecvent, la televizor, în buletinele de știri internaționale.
A construit clinica într-un fost sediu administrativ al orașului și povestește că în Germania are o clientelă vastă. Sunt mulți cetățeni trecuți de a doua tinerețe, cu venituri ridicate, care se îngrijesc și investesc pentru a arăta bine.
Î: Pacienți celebri ați avut și din România?
Prof. dr. Alina Frățilă: „Da. Și am și acum. Da. Deci asta se poate spune. Vin pentru că nu se pot opera în țară. Eu, o să vă arăt și cărțile, sunt foarte recunoscută pe plan mondial, pentru chirurgia pleoapelor. Și sigur că vin din toată lumea”.
Are două cărți publicate care au devenit manual în facultățile de medicină din Germania.
Unul dintre cei mai buni medici din lume a fost școlit la Timișoara
E bănățeancă, de la Oțelu Roșu și a emigrat cu familia în 1981, după ce făcuse medicina la Timișoara.
E măritată cu un avocat din Bonn, specializat în drept commercial, a cărui casă lucrează cu insituțiile statului german.
Nu au copii, ambii s-au dedicat carierei și își fac timp zilnic să bea o cafea, la pauza de prânz, pe promenada orașului, aproape de birourile lor.
L-a dus de multe ori în România și soțul avocat spune că el gătește în familie și, nu de puține ori, chiar rețete românești învățate în vizitele de la noi.
În studenție îi plăcea dansul popular și a activat într-un ansamblu folcloric bănățean. Când a ajuns în Germania a cochetat cu moda și modelingul. Pe soțul ei l-a cunoscut însă la clinica medicală.
L-a dus și în Deltă dar și la munte, la Brașov, iar înaintea pandemiei au organizat o mini vacanță în România, în care au invitat, pe banii lor, prieteni, cadre medicale renumite, din străinătate, într-un periplu de patru zile prin Țara Făgărașului.
Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog: „Este un adevărat mentor. Este arhicunoscută pe plan european și mondial”.
Adriana Stănescu, ambasadorul României în Germania: „Sunt foarte mulți medici, mulți dintre ei șefi de clinici. Comunitatea medicilor străini este cel mai bine reprezentată prin medicii români, iar aceștia lansează proiecte în România, împreună cu colegi din România, la fel în mediul academic. Avem rețete de excelență între românii de aici și cei de acasă. Asta face să nu mai simțim distanța. Sigur că ne-am dori ca mulți dintre ei să revină în țară”.
Peste 12.000 de medici din Germania sunt români
Alina Frățilă e la curent cu tot ce se întâmplă în medicina din România. Vine periodic la congrese și întruniri și o bucură faptul că doctorii de la noi încep să câștige mai bine. Nu poate ingnora însă că în Germania avem 12.000 de medici români și alți aproape 20.000 de asistenți și asistente, iar numărul lor este, din păcate pentru România, în creștere.
Prof. dr. Alina Frățilă: „Eu sfătuiesc pe medicii din România, pe medicii tineri, să vină. Îi primesc și la clinică cu mare drag să se specializeze, să vadă ce lucrez, ce fac eu, dar pentru poporul român ar fi bine dacă s-ar reîntoarce în țară. Și această expertiză să o pună la dispoziția românilor. Eu nu puteam să mă mai întorc în România, dar un tânăr care a venit să își facă numai specializarea e frumos dacă merge înapoi și servește poporul lui”.
Vorbește de educația de acasă, din familie, dublată de o școlarizare și apoi de o pregătire medicală bună, care i-au adus succesul printre străini.
Prof. dr. Alina Frățilă: „Noi suntem educați în așa fel încât să muncim și să nu fim așa de pretențioși. Cred că am făcut sute sau mii de ore suplimentare la universitate. Nu am îndrăznit niciodată să îi spun profesorului, să îi scriu, am lucrat atât de mult în plus. Educația medicală, chiar în timpul facultății, în România, în Timișoara, pentru că acolo am învățat, a fost excepțională”.
„Mă pot mândri cu ce am învățat în România”Prof. dr. Alina Frățilă: „În momentul în care am venit în Germania eu știam să fac operații de varice, de hernie, ceea ce un medic, la început, aici nu știe. Deci, mă pot mândri cu ceea ce am învățat în România”.
Un medic român face pacienți din toată lumea să arate mai bine, dar are și pregătirea să intervină în cazurile unor diagnostice severe, în lupta cu cea mai cruntă maladie, cancerul. Și se mândrește peste tot cu educația, inteligența și frumusețile României.