Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă

Între miile de cazuri pe care le ajută, preotul aleargă tot timpul cu credință, că efortul său și al omenilor care îl susțin, salvează o bucata de Românie. În inima Moldovei, un preot îşi inoadă poalele reverendei şi pătrunde cu daruri prin locuri neştiute de lume, contruieste case vopsite în tricolor pentru oamenii sărmani, susţine copiii în şcoală, le dă de munca părinţilor, alină suferinţe.

La prima vedere, poate ai zice că asta trebuie să facă un preot.

Doar că, în cifre, activitatea părinteleui Dan Damaschin e ameţitoare. Are grijă de peste 2.200 de mame, a dat până acum 116 case, are grijă de familiile din ele şi duce daruri la 10 mii de copii.

Dan Damaschin, preot: „Toţi copiii trebuie îmbrăcaţi măcar de trei ori pe an. Toamna, Crăciun, de iarnă, Paște de primăvară vară, să meargă la şcoală ca şi copiii mei. Haine de calitate, încălţăminte de calitate, igienă, curăţenie, rechizite. Faceţi un calcul, că nu e greu, ca să nu zică lumea că suntem lipsiţi de transparență. 60 de euro este pachetul unui copil”.

Adică 600.000 de euro, de trei ori pe an.

Părintele Damaschin este preot de 24 de ani  

Ora şase dimineaţa, biserica maternităţii din Iaşi. Aici slujeşte de 16 ani. E preot de 24 de ani.

Dan Damaschin: „M-am imaginat în altar, la slujbă, în genunchi. Dacă Dumnezeu m-a pus într-un loc în care zilnic vin două-trei mame care se plâng nu am cu ce pleca acasă, nu am ce da de mâncare copilulu, nu am haine, nu am aia, nu am aia, cât timp să o bat pe umăr, lasă mamă, că o să fie bine, o să fie, stai fără grijă, o să fie bine? Am văzut că nu merge. Asta e realitatea din Moldova, dragilor”.

În fiecare vineri, la poarta maternităţii se strâng aproape 300 de mame pentru a primi mâncare şi cele necesare traiului.

Pandemia a oprit accesul în curtea spitalului, aşa că preotul le căra pe mame cu voluntari într-o altă biserică din oraş. Aici, înainte de a primi ajutorul, fiecare mamă este spovedita şi consiliata de preoţi.

Preotul Damaschin a devenit o adevărată instituție acolo unde statul a eșuat  

Toată povestea se învârte în jurul familiilor aflate la marginea societăţii, o Românie pe care autorităţile şi oamenii în general o ignoră, dar ea există.

Pentru ea, preotul a devenit o adevărată instituţie care face lucruri pe care într-o lume normală ar trebui să le facă statul.

Dan Damaschin: „În clipa de faţă cred că am preluat 50% din ce înseamnă asistență socială în judeţul Iaşi, fără a exagera. Suntem sunaţi, avem o mamă, ce facem cu ea? Ce să facem? O luăm”.

La marginea Iaşiului e depozitul central.

Dan Damaschin: „Aici e depozitul de haine second hand. Primim, sortăm, pleacă zilnic două-trei maşini pe teren”.

Un tir cu produse de igienă tocmai a ajuns. Preotul îşi înoadă din nou poalele şi se pune pe treabă.

Pentru a duce toată această activitate, a înfiinţat Asociaţia Glasul Vieţii. 12 angajaţi şi o armată de voluntari îi sunt alături. Comanda produse în ţară şi din China pentru copii.

E prezent pe tot ce înseamnă comunicare online, unde vorbeşte despre cazurile care îi ies în cale. Pe site-urile de socializare a creat un tabel cu cei 10 mii de copii pe care îi ajută, cu vârsta, înălţime, greutate, numărul de la pantofi. Cine vrea să ajute îşi alege de aici un copil sau mai mulţi.

La marginea unui sat a ridicat o casă. Două familii, 14 suflete, şi-au găsit adăpost în ea.

Pe un panou în biserica ţine evidenţa caselor. Pe altul sunt următoarele proiecte. Într-o strană, după o copertină, Ana Maria, membră în asociaţie, preia cazuri, e în legătură cu donatorii, pentru că tot ajutorul vine din donaţii. Telefonul părintelui sună non-stop.

Dan Damaschin: „Auziţi, vrem să vă trimitem şi noi nişte bănuţi, dar nu ştim contul. Nu ştiţi contul? Ei, Doamne, daţi pe Google „preotul Damaschin. La câtă nebunie am eu în cap şi la cât am nevoie, nu îmi ajute bugetul României la cât aş putea să cheltui cu mamele şi copiii mei”.

Fiecare caz, preluat după ce se face o anchetă socială  

Fiecare bănuţ e gestionat la virgulă şi fiecare caz este preluat după ce se face o anchetă socială, pentru a nu fi păcăliţi. Famiile sunt în permanenţă monitorizate şi consiliate de voluntari. Peste tot încearcă în primul rând să-i salveze pe copii, să-i educe.

Dan Damaschin: „Am mers acasă la ele şi le-am aprovizionat cu ce au nevoie, în prima fază. În loc de un copil, au cinci acasă. Copilul trebuie să meargă la şcoală. Ce faci cu el dacă nu merge la şcoală? Copiii abandonează şi se sălbăticesc. Ajung să se transforme în viitori cerșetori sau infractori. Și atunci am dezvoltat treaba cu şcoala”.

Dan Damaschin: „Aici a fost o casă, locuia o familie cu un copil. Am luat-o şi am stricat tot ce era în ea şi am făcut internat. Hai să vă arăt. Ăsta e dormitorul cel mare. Era dormitorul familiei. Aici era un jacuzzi şi am făcut baie pentru zece fete”.

Acolo locuiesc şi învaţă 40 de fete. Peste drum, într-o altă clădire, sunt 30 de băieţi.

Fată: „Ne duce la şcoală, ne aduce, ne dă să mâncăm, adică ce face un tată. Iar noi mulţumim pentru asta”. Reporter: „V-aţi fi permis să veniţi la şcoală la Iaşi dacă nu era acest ajutor?” Fată: „Nu, era imposibil”.

În oraş mai sunt alţi 30 de copii susţinuţi în gazdă, iar lor li se adăugă mulţi alţii care primesc o bursă pentru a putea studia.

Dan Damaschin: „Și am ajuns la studenţi la Medicină, acum termina anul şase. Copii în care dacă bagi în ei, dar nu două milioane pe lună, cresc oameni mari”.

În curte, cineva a donat un porc. Imediat e pârlit, tranşat şi pregătit pentru a fi împrăştiat la familii.

Preotul achită facturile, se ocupă de educaţia copiilor, le cauta părinţilor de muncă

 

Unei familii întoarsă din Spania în plină pandemie, fără un leu, cu șase copii, i-a dat o casă. Perete în perete, o altă altă familie, cu un tată bolnav, a primit alta. Şi astfel de situaţii, de familii puse într-o casă, sunt peste 120. Preotul achita facturile, se ocupă de educaţia copiilor, le caută părinţilor de muncă. În patru case sunt aşezate mamele cu probleme.

Dan Damaschin: „Pe Corina o bătea soţul de faţă cu poliţia şi zicea că nu poate să intervină. Şi aici e sufrageria. Are șapte copii, să aibă copiii unde să stea, să nu fie bătuţi”.

La marginea Iaşiului, a cumpărat de curând două hectare de teren pe care vrea să ridice 100 de case. Primele două, în care vor locui opt familii, sunt în lucru.

Dan Damaschin: „O viaţă de calitate, din ei să nu mai iasă. Am făcut o radiografie a vieţii infracţionale, mare parte a acestor oameni care ratează viaţa o ratează pentru că de acasă, neavând educaţie, sprijin în perioada adolescenţei, a fost foarte uşor de sedus de adevăraţii infractori. Aşa ajung oamenii să cerșească, sa dea în cap. Pentru că ei sunt flămânzi. Minte puţină, carte puţină. Și atunci, dacă copiii merg la școală, acolo e unul din cele mai amri complexe, acolo este zona industrială, practic orice părinte poate lucra, acolo e Iașiul”.

De curând, a cumpărat un hotel pe care vrea să-l transforme în policlinică.

Dan Damaschin: „În fapt, un centru social, complex, unde să am un CT gratuit. Să vină lumea şi să nu mai aud că sunt oameni care n-au făcut operaţii la timp, n-au făcut analize la timp, pentru că n-au avut acei amărâţi de 10 milione, 6 milioane care trebuie unei persoane neasigurate să îşi facă RMN. Vii în spital şi aştepţi șase luni să îți facă ăştia un RMN. Eşti mort de trei ori”.

A intrat într-un adevărat vârtej al binelui. Zilnic vin noi cazuri, aşa care-l obligă să caute soluţii pentru a funcţiona. Pomenile sunt ţinute în internat pentru a hrăni copiii, cu resturile de mâncare creşte porcii, reciclează.

Dan Damaschin: „E foarte scump gunoiul. Ar trebui să dăm câteva mii de lei pe lună, la câte case avem. Și atunci încercăm să luăm bani pe el. Cartonul luăm bani. Folia o vindem şi pe asta”.

Dan Damaschin: „Cum poţi să ţii copiii ăştia aproape? Îi plimbi. Îi duci la un meci de fotbal, i duci la... Și am plecat de la cinci copii şi în vara asta am cu 300 de copii la mare. 250 de copii”. Reporter: „Vă duceţi cu ei?” Dan Damaschin: „Totdeauna. Eu urăsc marea ca şi loc de recreere, e obositaore, e... Pentru că niciodată la noi nu e vacanţă la mare. Nu poţi să te odihneşti când mergi cu o armată de copii. Nu există noapte să nu fie o urgenţă, o problemă. De la insolaţie, prima menstruaţie şi ăla care se scapă în pat până la idile şi tot felul de probleme. Pleacă unu că îi e dor de mama”.

Dan Damaschin: „Din experienţa mea, sunt de 24 de ani preot. Am am învăţat un lcuru. Fără jertfă, în sensul real al cuvântului, nu iese nimica bun”.

De 33 de ani se lupta cu diabetul. Se opreşte pentru a-şi face tratamentul şi o ia de la capăt.

Într-o casă trăiesc o familie cu cinci copii, pe care i-a scos dintr-un bordei. Aici, între copii, râde şi se bucură, uita de toate grijile care-l apasa, de aici îşi ia energia, din familii salvate. Un perete e plin cu diplomele copiilor, dovada că aici a reuşit.

Dan Damaschin: „Dacă Dumnezeu pe mine, 46 de ani, şi 33 de ani de diabet, teoretic la vârsta mea de boala jumate din cei ca mine sunt fie orbi, fie la dializă. Dumnezeu mă ţine în formula asta. Mă gândesc că are şi un plan cu mine. Se învârte roata din ce în ce mai mare, că aşa trebuie. M-a lăsat să coagulez nişte energii, să adun nişte oameni, să ajutăm la salvarea vieţii unor oameni şi în felul ăsta să nu mai fie atât de negre”.

Târziu, reporterul Pro TV și părintele Dan Damaschin au pornit la drum către un cătun ascuns după dealuri. Aici trăieşte o familie cu șase copii. Unul dintre ei i-a transmis că vrea fidea cu lapte.

E o familie de care a aflat de curând. Trăieşte într-un casă care stă să se prăbuşească. Pentru preot e următorul proiect. Încă unul. Seara târziu se întoarce în biserica din curtea maternităţii.

Îl aşteaptă soţia şi doi dintre cei patru copii pe care îi are. Cel mare tocmai a terminat facultatea de medicină.

Zâmbeşte tot timpul. Mâine urmează o altă zi. Aici, în Iaşi şi judeţele din jur, preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, îi şcoleşte copii, îi oblojeşte rănile şi o învăţa cum să iasă la liman, o salvează, o învaţă prin puterea exemplului ce înseamnă muncă şi empatia.

O misiune uriaşă pe care o duce cu zâmbetul pe buze. El şi copiii pe care îi salvează, multe mii, sunt dovada că se poate.