„Inima îmi ieșea din piept”. Drama unei tinere care a aflat că soțul o înșela chiar cu mama ei
Galerie foto
Femeia a povestit că a simțit că ceva nu era în regulă și că relația dintre cei doi părea destul de ciudată, însă aceasta a decis să nu-și asculte sentimentele, până când bunica sa i-a spus că a fost martora unui comportament ciudat dintre cei doi, potrivit The Sun.
„Aventura lor a durat aproximativ patru luni până când i-am prins în cele din urmă în flagrant”, a spus ea.
Într-o seară din februarie 2022, când fiicele lor gemene erau încă doar niște bebeluși, Katherine și-a sunat soțul cu video la ora 21:30 pentru a afla când se va întoarce acasă. Bărbatul lucra ca livrator de mâncare.
El stătea în mașină în timpul apelului și ea a observat că se afla într-o zonă diferită de cea în care pretindea că lucrează și a auzit o voce de femeie care părea a fi a mamei ei.
Tânăra a încercat să-l întrebe cu cine este și să-l convingă să spună adevarul, însă acesta i-a închis telefonul.
„Inima îmi ieșea din piept. Am încercat să-mi controlez respirația preț de câteva minute pentru a nu face un atac de panică, iar în acest timp am procesat cele întâmplate și am realizat că ceea ce simțeam era adevărat.”
Știind că el era probabil cu mama ei, Katherine l-a sunat video pe soțul ei de încă două ori, crezând că acesta va recunoaște, dar el a continuat să-i spună că este „nebună”
„În acele momente eram 99% sigură că este mama mea. Am avut acest presentiment”, a mai precizat femeia.
Katherine a sunat-o pe sora ei mai mică, care locuia cu mama lor în acel moment, pentru a vedea dacă este acasă și a aflat că nu era.
Sora ei a dezvăluit apoi, în mod șocant, că soțul lui Katherine trecuse mai devreme în acea seară să o ia pe mama lor, dar au implorat-o să nu spună nimic.
După ce a descoperit adevărul, ea a plecat imediat din casă împreună cu copiii ei.
În mod bizar, mama ei a luat acest lucru ca pe o invitație de a se muta în casa familiei și de a continua relația cu ginerele ei.
„Au continuat să locuiască împreună până când i-am înmânat soțului meu actele de divorț și i-am spus că voi solicita custodia 100% a copiilor noștri. Soțul meu și mama mea conspirau cu privire la modul în care s-ar putea căsători”, a mai declarat tânăra.
Katherine a concluzionat că, în cele din urmă, soțul ei „s-a plictisit” de mama ei și a dat-o afară din casă.
„S-a întors târându-se înapoi la tatăl meu, care a primit-o cu brațele deschise. Până în ziua de azi, părinții mei se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată”, a mărturisit femeia.
„După spusele lor, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi fost o fiică și o soție oribilă”, a declarat tânăra.
Katherine și-a împărtășit povestea pe TikTok într-o serie de videoclipuri care au adunat până acum un număr impresionant de 10 milioane de vizualizări.