O contabilă a unei primării din Gorj a fost ucisă cu cruzime de iubitul ei. Voia să pună punct relației. „Nu regreta”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Victima a fost înjunghiată cu furie, de numeroase ori, spun procurorii.
Crima s-a petrecut în bucătărieFemeia de 57 de ani nu mai avea, în ultima vreme, o relaţie liniştită cu bărbatul de 55 de ani, şi plănuia să se despartă. Individul, însă, nu a vrut să părăsească așa ușor casa femeii, aşa că victima a fost nevoită să ţină încuiate toate uşile din locuinţă, mai puţin cea de la bucătărie. Acolo s-a și petrecut crima.
Mihail Ratcu, verișor: „Ușile erau încuiate și, mai mult ca sigur, ea i-a spus lui nevasta mea că îl trimite la Argeș. Probabil că avea probleme cu el în familie. Aseară au fost toate ușile de la casa încuiate, de la casă, să îl scoată la Pitești, să îl scoată și, în momentul în care a ajuns în bucătărie să îl scoată, a pus mâna pe cuțit și a omorât-o”.
Ion Lăzăroiu, vecin: „Imediat după comiterea faptei am fost prezent la locul crimei, unde era prezent și presupusul asasin, era încătușat de forțele de Poliție, nu comenta, nu avea niciun fel de comentariu. Nu regreta, era destul de calm, nu voia să comunice cu nimeni”.
Cei doi locuiau împreună de cinci ani de zile. Problemele ar fi început după ce bărbatul a fost internat la psihiatrie.
Ioana Popescu, vecină: „S-a dus peste drum și le-a spus 'Am omorât-o pe Mariana'. Și, dacă a făcut treaba asta, în mod sigur regreta, pentru că ei nu s-au certat și a avut o ieșire din cauza medicamentelor”.
Cu doar câteva ore înainte să fie ucisă, femeia fusese la Primărie.
Nelu Bugetoiu, administrator al Primăriei Baia de Fier: „Venea și își mai făcea actele că era liniște, avea un volum mare de lucru fiind contabil șef. Toată Primăria plânge un gest care nu s-a întâlnit la noi în comună”.
Bărbatul este acum în arest şi urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.
Cristina ciobanu, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: „Procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă pentru 24 de ore a unui suspect cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie”.
Înainte de această relaţie, femeia rămăsese văduvă, iar în urma cu câțiva ani își pierduse singura fiică.