„Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc”. Prinţul Harry nu se mai simte în siguranţă în Regatul Unit
Prinţul britanic contestă la Înalta Curte încetarea asigurării sistematice a securităţii sale, informează AFP.
Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan, au pierdut această protecţie sistematică asigurată de forţele de ordine, acordată din taxele plătite de contribuabilii britanici, după ce au decis să se retragă din rândul familiei regale în 2020 şi să se stabilească în Statele Unite.
El contestă în instanţă această decizie a unei agenţii din cadrul Ministerului de Interne, care îi acordă de atunci o protecţie poliţienească de la caz la caz.
Joi, în ultima zi a acestei proceduri judiciare care a început marţi şi care se desfăşoară în mare parte cu uşile închise, avocata prinţului Harry, Shaheed Fatima, a citit o declaraţie a prinţului Harry, care a absentat de la audieri.
"Regatul Unit joacă un rol central în istoria copiilor mei şi este un loc în care îmi doresc ca ei să se simtă ca acasă, chiar dacă trăiesc în prezent în Statele Unite. Dar acest lucru este imposibil dacă nu li se poate asigura securitatea atunci când se află pe teritoriul britanic", a afirmat prinţul Harry.
"Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc şi, având în vedere prin ce am trecut eu însumi, sunt reticent la ideea de a mă expune şi pe mine în mod inutil", a adăugat el.
Prinţul britanic a mai spus că el şi soţia lui "s-au simţit constrânşi" să părăsească ţara în 2020 şi să renunţe la îndatoririle lor regale.
În zilele precedente, avocaţii prinţului Harry au afirmat că decizia luată de autorităţile britanice de a schimba regulile privind asigurarea securităţii acestuia a fost "nedreaptă", dat fiind statutul său şi circumstanţele morţii mamei sale.
Prinţesa Diana a decedat în urma unui accident de automobil la Paris în 1997, care s-a produs în timp ce era urmărită de paparazzi.
Ministerul de Interne a apărat în instanţă principiul unei securităţi "pe măsură" şi "în funcţie de context" pentru prinţul Harry, consecinţă a deciziei sale de a renunţa la statutul de membru cu rol activ în rândul casei regale britanice.
În mai, o cerere a prinţului Harry de a plăti din fonduri personale pentru a beneficia de o protecţie poliţienească a fost respinsă de justiţia britanică.
Sursa: Agerpres
Etichete: prințul Harry , Familia regala , Megan Markle
Dată publicare: 07-12-2023 20:24