Pavel Bartoș împlinește 50 de ani - o viață dedicată talentului, bucuriei și publicului

pavel bartoș
Instagram

Unul dintre cei mai iubiți artiști din România, Pavel Bartoș, sărbătorește o etapă remarcabilă a vieții sale: aniversarea a 50 de ani.

 

Actor, regizor, producător, prezentator și familist convins, Pavel reușește să echilibreze toate aceste roluri cu naturalețe și pasiune.

Copilăria și primii pași spre artă

Pavel Bartoș s-a născut pe 20 ianuarie 1975, în Miercurea Ciuc. Pasiunea pentru actorie s-a conturat încă din adolescență, dar decizia de a urma o carieră artistică a venit cu emoții mari pentru unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi.

După terminarea liceului, Pavel a ales să urmeze Facultatea de Teatru din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la clasa profesorului Marius Bodochi. Această alegere a fost însoțită de o mică poveste amuzantă: inițial, Pavel le-a spus părinților că va studia Dreptul.

Pavel a urmat cursurile de actorie fară să le spună părinților. Inițial, le-a zis că a intrat la Facultatea de Drept și ei l-au încurajat.

Citește și
protv
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

„Am zis că vreau să dau la Drept și toată lumea a zis, da, la Drept. Singura care știa era diriginta, care știa că dau la Actorie. Când am venit acasă am zis, am intrat! Toți erau bucuroși, vai, o să fi avocat! Și am zis ”nu, o să fiu actor!” A avut mama un hâc, așa câteva secunde, apoi a zis ”Tot la facultate esti!”, a povestit actorul.

De pe băncile facultății, pe scenele mari ale teatrului

Cariera artistică a lui Pavel Bartoș a început imediat după absolvirea facultății. Primul său loc de muncă a fost la Teatrul de Păpuși "Puck" din Cluj, unde a descoperit frumusețea și provocările artei teatrale. Ulterior, Pavel s-a alăturat trupelor de la Teatrul Național din Cluj și Teatrul de Nord din Satu Mare, evoluând rapid și demonstrându-și talentul.

Un moment important în cariera sa a fost în 1999, când a obținut prin concurs un post la Teatrul Național din Timișoara și la Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely". Experiențele dobândite aici l-au format ca actor și l-au pregătit pentru noi provocări artistice. În 2001, Pavel a fost inclus în trupa Teatrului Odeon din București.

Talentul lui Pavel Bartoș nu s-a limitat la scena teatrului. Debutul său în televiziune a venit cu apariții în reclame și apoi cu roluri în telenovelele de succes ale anilor 2000, difuzate la PRO TV, disponibile în prezent pe VOYO. A interpretat personaje memorabile în producții precum "Numai iubirea", "Păcatele Evei", "Iubire ca în filme", „Îngerașii”, „Aniela” și „State și Flacăra - Vacanță la Nisa”.

Au urmat și o serie de apariții în show-urile de succes de la PRO TV. Prima a fost în 2008, când a participat la „Dansez pentru tine”, un show care i-a evidențiat versatilitatea și charisma.

Dar adevărata consacrare în televiziune a venit în 2011, când a devenit gazda emisiunilor "Românii au talent" și "Vocea României". Alături de Smiley, Pavel a format o echipă dinamică și plină de umor, care a cucerit rapid inimile telespectatorilor.

"Relația mea cu Smiley trece dincolo de camerele de filmat. Suntem prieteni și în viața reală, iar acest lucru se vede în chimia noastră pe scenă", a declarat actorul într-un interviu acordat la PRO TV.

Pavel Bartoș, regizor și producător de succes

Pe lângă cariera sa într-un televiziune și teatru, Pavel Bartoș a demonstrat că are abilități extraordinare și în spatele camerelor. În 2019, a debutat ca regizor cu scurtmetrajul "Romanian Tradition", care a avut premiera la Festivalul de Film Transilvania. Evenimentul a atras peste 2000 de spectatori, marcând un succes răsunător pentru primul său proiect regizoral.

Patru ani mai târziu, Pavel a surprins din nou publicul, lansând lungmetrajul "Ramon" în postura de producător. Acest film, regizat de Jesus del Cerro și scris de Anghel Damian, a reprezentat o altă etapă importantă în cariera sa cinematografică. Filmul a fost dispnibil în cinema, iar acum poate fi văzut pe rețelele de streaming.

Premii și nominalizări

Pavel Bartoș, cunoscut pentru carisma și talentul său de neegalat, a demonstrat încă din primii ani ai carierei sale că este un actor remarcabil, fiind recunoscut prin premii și nominalizări. În 1994, a fost nominalizat la Marele Premiu la Gala Premiul Hystrion pentru interpretare în cadrul Festivalului de Artă Insolita de la Cluj, marcându-și debutul ca un tânăr actor de excepție.

Performanțele sale au continuat să impresioneze, iar în 1998 și 1999 a câștigat Marele Premiu la Gala Tânărului Actor de la Costinești.

De asemenea, în 2001, talentul său a fost din nou recunoscut printr-o nominalizare la Premiul de interpretare al Festivalului Teatrelor Minoritare din România. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Jennifer Lopez a strălucit pe covorul roșu la Globurile de Aur 2026. Rochia îndrăzneață cu care a atras toate privirile. FOTO
Jennifer Lopez a strălucit pe covorul roșu la Globurile de Aur 2026. Rochia îndrăzneață cu care a atras toate privirile. FOTO

Jennifer Lopez a fost una dintre cele mai remarcate apariții de duminică seara pe covorul roșu al Globurilor de Aur 2026.

Sezonul 2 al serialului Tătuțu’ va putea fi urmărit la PRO TV din 14 ianuarie
Sezonul 2 al serialului Tătuțu’ va putea fi urmărit la PRO TV din 14 ianuarie

Bebe Măcelaru revine la PRO TV cu sezonul 2 din TĂTUȚU’, începând de miercuri, 14 ianuarie, de la ora 20:30. Povestea temutului mafiot, care își consolida puterea la începutul anilor 2000, continuă.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.