Legendarul serial ”Dosarele X” se întoarce. ”Episoadele vor fi cu adevărat înfricoșătoare”

62537079
IMAGO

Regizorul american Ryan Coogler, al cărui recent lungmetraj „Sinners” tocmai a fost lansat în cinematografe, lucrează la următorul său proiect: un reboot al serialului cult „X-Files” („Dosarele X”).

 

„Sunt entuziasmat de acest proiect de mult timp şi sunt bucuros să mă pot întoarce la el”, a declarat el într-un interviu acordat „Last Podcast on the Left”, preluat de Variety.

Cineastul insistă că dezvoltarea acestui serial este noul său „proiect imediat”: „Dacă ne facem treaba bine, unele dintre aceste episoade vor fi cu adevărat înfricoşătoare”, a continuat el. „Vom încerca să facem ceva cu adevărat grozav, ceva pentru adevăraţii fani X-Files şi poate vom crea şi altele”.

Difuzat între 1993 şi 2002, „X-Files” i-a avut ca protagonişti pe Mulder şi Scully, doi agenţi FBI însărcinaţi cu investigarea cazurilor paranormale. Două sezoane suplimentare au fost adăugate serialului fantastic în 2016 şi 2019, actorii principali David Duchovny şi Gillian Anderson revenind în rolurile lor.

Ryan Coogler susţine, de asemenea, că a vorbit cu „marea Gillian Anderson” şi sugerează că aceasta ar putea fi implicată: „Este grozavă, ţinem pumnii”.

Citește și
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO

Gillian Anderson: ”Cred că este foarte cool”

Zvonurile privind un reboot condus de Ryan Coogler, care a avut o serie de succese de box-office în ultimii ani („Creed: The Legacy of Rocky Balboa”, cele două filme „Black Panther”), au circulat încă de anul trecut. Chris Carter, creatorul seriei originale, a asigurat într-un alt podcast că tânărul cineast dorea să lanseze un reboot cu o distribuţie mai diversă.

Gillian Anderson a vorbit, de asemenea, despre această posibilitate la începutul lunii aprilie în cadrul emisiunii „Today Show”, după cum a relatat Deadline: „Ryan Coogler este un regizor genial”, a spus ea, „şi nu-mi pot imagina ingrediente mai bune pentru un reboot. Dacă voi participa sau nu este o altă poveste. Nu spun nu. Cred că este foarte cool şi cred că dacă ar face-o probabil ar fi făcută minunat. Şi poate că voi apărea pentru câte ceva”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO

Vedeta tenisului Naomi Osaka, în vârstă de 28 de ani, a intrat marți pe teren într-o ținută care a atras toate privirile, pentru meciul său de la Australian Open.



Tensiunea atinge noi culmi în seara aceasta, în TĂTUȚU’:  „Ce mai aperi tu aici, Stavrositule? Ce cod de onoare ai, ca să-ți lași tu copiii să ajungă pe mâna ăstora?”
Tensiunea atinge noi culmi în seara aceasta, în TĂTUȚU’: „Ce mai aperi tu aici, Stavrositule? Ce cod de onoare ai, ca să-ți lași tu copiii să ajungă pe mâna ăstora?”

Unele conflicte lasă răni mult prea adânci - aceasta este lecția pe care o învață pe propria piele Nelu Stavrositu în episoadele din TĂTUȚU’ ce pot fi urmărite în această seară, de la ora 20:30, la PRO TV. 

Nibiru își extinde misiunea: Selly lansează o direcție de caritate dedicată comunităților din Tuzla și Costinești
Nibiru își extinde misiunea: Selly lansează o direcție de caritate dedicată comunităților din Tuzla și Costinești

PARTENERIAT. În urma unei acțiuni caritabile din decembrie 2025, pentru sprijinirea mai multor familii aflate în dificultate, Selly a decis să transforme acest demers într-o direcție strategică pe termen lung, integrată în dezvoltarea Nibiru.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.