Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Legendara trupă rock KISS a susținut ultimul său concert. Formația se transformă în avataruri digitale | VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trupa americană de hard rock Kiss, care a susţinut sâmbătă ultimul concert din carieră la Madison Square Garden din New York, a încheiat show-ul prin prezentarea avatarurilor lor, versiuni digitale care par destinate să-i înlocuiască.

Paul Stanley, liderul, a declarat pe scenă că aceste avataruri digitale ersatz vor permite ca "Kiss să fie imortalizat", după cum relatează Sky News. Un videoclip în care apare cvartetul digital a fost postat pe reţelele de socializare în urma anunţului.

"Ceea ce am realizat este extraordinar", spune muzicianul. "Dar nu este suficient. Trupa merită să trăiască mai departe, pentru că trupa este mai mare decât noi".

KISS a intrat în era avatar

Imaginile arată, de asemenea, procesul de creare a avatarurilor lui Gene Simmons, Paul Stanley, Eric Singer şi Tommy Thayer, cei patru membri actuali ai trupei. Aceştia au fost creaţi de compania de efecte speciale de la Hollywood Industrial Light & Magic, fondată de George Lucas, şi de compania suedeză Pophouse Entertainment. Aceasta din urmă se află în spatele hologramelor Abba din centrul spectacolului "ABBA Voyage", care a fost lansat la Londra în 2022.

Citește și
rock the city, kiss, whitesnake
Festivalul ”Rock the City” revine la București în 2022: KISS, Whitesnake și Powerwolf

Potrivit unor videoclipuri publicate pe internet, cele patru avataruri ale membrilor trupei Kiss au fost prezentate pe un ecran gigant, interpretând piesa "God Gave Rock And Roll To You". Nu se ştie dacă, la fel ca ABBA, aceste avatare vor lua forma unor holograme sau dacă vor cânta pe platforme precum Fortnite, aşa cum a făcut Ariana Grande. Deocamdată nu a fost anunţată nicio dată de concert, potrivit News.ro.

Muzicienii de la Kiss, acum în vârstă de 70 de ani, au anunţat la începutul anului că "End of the Road Tour" din 2019 va fi ultimul. Trupa s-a format în urmă cu 50 de ani, în 1973.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult