Kit Harington şi Rose Leslie - Jon Snow şi Ygritte din ”Game of Thrones” - s-au căsătorit

61968657
News.ro

Actorii Kit Harington şi Rose Leslie, cunoscuţi pentru rolurile din serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, s-au căsătorit sâmbătă la biserica Rayne din Inverurie, iar petrecerea va avea loc într-un castel din Aberdeenshire.

Cei doi, care au jucat în serial rolurile îndrăgostiţilor Jon Snow şi Ygritte, s-au întâlnit pe platourile de filmare în 2012.

Cei doi au salutat fanii când au ajuns la biserică. Mireasa a purtat o rochie ivorie şi voal, iar mirele, un costum de zi, potrivit BBC.

Între invitaţii la nunta se numără actorii Peter Dinklage, Maisie Williams, Sophie Turner şi Emilia Clarke, colegi ai cuplului în „Urzeala tronurilor”.

Petrecerea are loc la Castelul Wardhill, deţinut de tatăl miresei, Seb Leslie, consilier al Aberdeenshire. El a spus că este „foarte încântat” pentru cei doi: „Este o zi absolut minunată pentru noi”.

Citește și
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”

Logodna lui Kit Harington cu Rose Leslie a fost anunţată în septembrie 2017.

Rose Leslie a crescut în Aberdeenshire, înainte de a se muta la Londra pentru a urma o carieră în actorie.

Leslie a jucat timp de doi ani în serialul HBO, în timp ce Harrington a apărut în fiecare dintre sezoanele „Urzeala tronurilor”, devenind cel mai îndrăgit actor al show-ului.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”
Oana Lasconi: ”Khamenei era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Preafericit Părinte” Daniel”

Oana Lasconi deplânge moartea ayatollahului Khamenei, despre care susține că ”era de un miliard de ori mai feminist decât Satana ăla de ”Prefericit Părinte” Daniel”. Khamenei a ordonat uciderea și torturarea a zeci de mii de femei în Iran. 

Demi Moore, apariție plină de eleganță la SAG Actor Awards 2026. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO
Demi Moore, apariție plină de eleganță la SAG Actor Awards 2026. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Demi Moore a atras toate privirile pe covorul roșu. Actrița a apărut la premiile SAG Actor Awards 2026 într-o rochie Schiaparelli Couture cu trenă voluminoasă, care i-a pus în valoare silueta și eleganța.

Ce scrie pe certificatul de deces al lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy
Ce scrie pe certificatul de deces al lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy

Cauza morții lui Eric Dane, starul din serialul Grey's Anatomy, a fost confirmată.

Recomandări
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.