Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Brit Awards 2020. Marii câștigători, Lewis Capaldi și Dave. Ce premiu a luat Billie Eilish

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cântăreţul scoţian Lewis Capaldi şi rapperul londonez Dave au fost marii câştigători ai celei de-a 40-a ediţii a Brit Awards, organizată marți seară la O2 Arena din Londra.

Lewis Capaldi s-a impus la două categorii - "cel mai bun artist debutant" şi "cântecul anului" pentru "Someone You Loved", în timp ce Dave a triumfat la categoria "albumul britanic al anului" - "Psychodrama".

Această ediție a galei Brit Awards a putut fi vizionată în direct pe platforma YouTube.

Gala Brit Awards 2020 a fost deschisă de cântăreaţa Mabel, care a interpretat piesă "Don't Call Me Up".

Ulterior, Mabel a câştigat primul său trofeu Brit din carieră, la categoria artistă solo britanică. În discursul ei, cântăreața i-a mulţumit mamei sale, celebra Neneh Cherry, care, în urmă cu exact 30 de ani, a câştigat două Brit Awards.

La categoria, "artistă solo internaţională", trofeul a revenit americancei Billie Eilish, aflată pe val după prmeiile Grammy câștigate recent, la numai 18 ani.

Citește și
Premiile Grammy 2020. Billie Eilish, marea şi surprinzătoarea câştigătoare a celei de-a 62-a ediţii a galei
Premiile Grammy 2020. Billie Eilish, marea câştigătoare a celei de-a 62-a ediţii a galei. Ce premiu a luat Michelle Obama

La gala de marți seară, Billie a interpretat tema muzicală a următorului film din seria "James Bond", intitulată "No Time To Die".

Legendarul Tom Jones a înmânat premiul pentru cântecul anului: "Someone You Love", interpretată de scoțianul Lewis Capaldi.

Piesa a stat şapte săptămâni pe prima poziţie în topul britanic şi a fost cel mai bine vândut single din Marea Britanie anul trecut 2019. Capaldi s-a ales și cu trofeul brit pentru cel mai bun artist debutant.

Ultimul premiu Brit al galei din acest an, decernat pentru albumul anului, a fost câştigat de rapperul Dave cu materialul discografic "Psychodrama".

Albumul e conceput sub forma unei sesiuni muzicale de consiliere psihologică, abordând teme delicate, precum condamnările la închisoare, tulburările mintale, relaţiile destrămate şi rasismul.

Show-ul s-a încheiat cu un recital susţinut de legendarul cântăreţ Rod Stewart, căruia i s-au alăturat chitaristul Ronnie Wood , toborsarul kenney Jones și un grup de muzicieni de la Royal Philharmonic Orchestra.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult