17 persoane au fost transportate la spital în timpul unui concert susţinut de Ed Sheeran în Pittsburgh
„Aceste transporturi s-au datorat unor probleme legate de căldură, leşinuri, o criză şi două stopuri cardiace", se arată într-un comunicat emis de serviciile de urgenţă și preluat de CNN, potrivit news.ro.
USA Today relatează că temperaturile nu au fost excesive în acea zi, variind între 22°C în timpul zilei şi 16°C seara. În total, serviciile lor au primit 37 de apeluri de urgenţă pentru a interveni la locul de desfăşurare a concertului, care a fost Acrisure Stadium, o sală care poate găzdui până la 68.400 de persoane.
Serviciile de urgenţă au anunţat că primul stop cardiac a fost suferit de un tehnician în timp ce demonta echipamentul montat pentru concert. Cea de-a doua victimă a fost un prim-ajutor, a cărui inimă s-a oprit după ce a părăsit sala de spectacole. În ambele cazuri, paramedicii au intervenit rapid pentru a-i resuscita şi a-i transporta la Allegheny General Hospital.
Ed Sheeran concerta la Pittsburgh în cadrul turneului său +-==÷× Tour (sau Mathematics Tour), un turneu internaţional care a început în aprilie 2022 şi se va încheia în septembrie anul viitor în Inglewood, California, după 88 de concerte. Interpretul piesei Thinking Out Loud a făcut o escală în Franţa în iulie 2022, în timpul căreia a vândut de două ori Stade de France.
Cântăreţul britanic a publicat un mesaj despre concertul de la Pittsburgh la câteva ore după terminarea spectacolului. "M-am simţit foarte bine aseară la Pittsburgh, cel mai mare concert pe care l-am susţinut acolo", a scris el. "Chiar m-am bucurat de toate momentele de dans şi de emoţie".