(P) Măsuri de prevenție luate de comunitatea oftalmologilor. Vino la oftalmolog! Vezi clar că e sigur!
Galerie foto
Prof. Dr. Călin Tătaru, Președintele Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă (SRCCR), afirmă că: „Vederea este cel mai important simț, influențând major calitatea vieții fiecăruia dintre noi. Și noi suntem aici să avem grijă de ochii tăi.
Consultul oftalmologic periodic poate preveni apariția unor complicații oculare, depistarea și tratamentul precoce a unor afecțiuni oculare fiind scopul primordial al acestui consult cu prezervarea vederii.
Prezentarea la controale periodice este foarte importantă în depistarea unor afecțiuni care evoluează spre pierderea acuității vizuale și care descoperite și tratate la momentul potrivit pot salva vederea. Nu trebuie așteptate modificările de vedere pentru a ajunge la medicul oftalmolog. Există afecțiuni oculare care evoluează timp îndelungat cu acuitate vizuală bună, cum ar fi glaucomul, și care descoperite și tratate la timp nu afectează vederea pe termen lung. Un consult oftalmologic complet (nu doar pentru prescriere de ochelari) efectuat cel puțin odată pe an poate salva vederea.”
De asemenea, Prof. Dr. Tătaru afirmă că: „Dacă sunteți deja diagnosticat cu o boala cronică, ca de exemplu diabet, glaucom, degenerescență maculară sau altele, este foarte important să urmați corect tratamentul prescris de medicul oftalmolog, întreruperea lui însemnând de cele mai multe ori agravarea afecțiunii oculare, uneori chiar ireversibilă și să vă prezentați la controale periodice pentru a evalua evoluția bolii.”
Nu vă neglijați vederea, chiar și în aceste momente delicate prin care trece întreaga omenire.
„Nimeni nu a prevăzut această criză, dar chiar și în aceste momente, cu toții trebuie să mergem înainte, să ne bucurăm de viață, sănătoși fiind. Cu toții ne adaptăm la noua situație apărută și, ca și până acum, medicii oftalmologi sunt alături de Dvs. pentru a vă asigura o stare de sănătate oculară cât mai bună, în condiții de siguranță. Chiar dacă în această perioadă activitatea oftalmologică a fost redusă, afecțiunile oculare nu au luat pauză.”, a declarat Prof. Tătaru.
“Urmând cinci pași simpli, vom fi cu toții în siguranță înaintea, în timpul și după consultul sau intervenția chirurgicală de specialitate.
1. Când suni la clinică sau cabinetul oftalmologic, vei fi întrebat dacă ai simptome de gripă, febră, tuse sau altele, și dacă ai intrat în contact cu cineva care prezintă aceste simptome. Dacă totul e în regulă, vei fi programat pentru consult. Atenție, dacă vii cu cineva, însoțitorul nu va putea intra în clinică sau cabinet decât dacă ai nevoie de asistență permanentă. Te rugăm de asemenea să porți mască.
2. La intrarea in clinică, personalul medical îți va verifica temperatura și iți vei dezinfecta mâinile.
Dacă nu ai febră, vei fi invitat să completezi o declarație pe proprie răspundere în sala de așteptare. Dacă ai o temperatură de peste 37,3 grade, vei fi rugat să mergi acasă și să contactezi medicul de familie.
3. Sala de așteptare respectă noile reguli de distanțare socială și am eliminat sursele de contaminare (reviste, materiale promoționale).
4. În cabinet, doctorul te va întâmpina cu echipament de protecție.
De asemenea, am montat panouri de protecție, iar aparatura este dezinfectată atent după fiecare consult, intervenție chirurgicală sau tratament.
În cazul intervențiilor chirurgicale, procedurile specifice vor fi respectate și vor fi luate toate măsurile suplimentare necesare pentru a preveni contaminarea.
5. Consultul oftalmologic e gata. Ca să ne revedem sănătoși, am conceput un traseu de părăsire a clinicii care minimizează contactul cu alte persoane.
Pentru noi și pentru tine, siguranța și sănătatea sunt la fel de importante.
Vino la oftalmolog! Vezi clar ca e sigur!”, a rezumat Prof. Dr. Călin Tătaru.
Campania este desfășurată sub egida Societății Române de Oftalmologie (SRO) împreună cu Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă (SRCCR), precum și toate celelalte societăți afiliate SRO, cu susținerea companiei SIFI.