(P) Cum să fentezi aglomerația din oraș cu ajutorul altor metode de transport

62359479

Mai mult ca sigur că și tu, la fel ca mulți alți oameni, te-ai întâlnit cu ea. Este în viața tuturor, mai ales în viața celor care stau în oraș.

N-ai cum s-o ratezi, este foarte populară și îi place să își facă apariția mai ales la orele de vârf. Te-ai prins despre cine este vorba? Dacă nu, și încă te gândești, o să îți spunem noi. Este vorba despre doamna care nu prea are o imagine bună, mai ales în rândul șoferilor, aglomerația.

Dar cum apare ea? Ei bine, ea nu vine de la sine, ci este rezultatul unui proces. Mașinile, cu toții le iubim, le apreciem și le folosim din ce în ce mai des pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Problema este că nu ești singurul care a ajuns să folosească mașina pentru orice deplasare. Din ce în ce mai mulți oameni își achiziționează o mașină pentru că a devenit atât de facil să o folosești. O ai în fața blocului, te urci în ea când trebuie să ajungi la muncă, doar că, așa cum am spus și mai sus, nu ești singurul care face asta. Mai sunt oameni care s-au gândit la fel, și uite așa apare doamna aglomerație.

Și să stai blocat în mașină, alături de alți oameni care îmapart suferința cu tine, nu este foarte plăcut. Însă, pentru asta există o soluție. Nu trebuie să renunți la mașina pe care ți-ai cumpărat-o și să apelezi la transportul în comun. Cu o investiție mică ai putea să scapi de acest stres pe care ți-l provoacă aglomerația.

Așa că, dacă te regăsești și tu în situația de mai sus, îți recomandăm acest articol. Dacă ai dat de el, stând în trafic la semafor, promitem că nu va dura mult să-l citești. Astfel, în acest articol o să îți spunem în ce ai putea să îți investești banii pentru a „zbura” printre mașinile care stau la semafor și cum să eviți traficul.

Citește și
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Bicicleta

Ceva ce ar putea să te ajute să eviți traficul și să treci printre mașinile oprite la semafor este bicileta. Doar că, înainte de a merge pe bicicletă ai nevoie de echipamente de protecție. Pentru început, ai nevoie de cască și să te asiguri că ești vizibil pentru restul mașinilor din trafic.

Partea bună la o bicicletă? Ei bine, ea este atât o modalitate rapidă de transport prin oraș, cât și un mod bun de a arde niște calorii. Gândește-te puțin, de dimineață iei micul dejun, după te pregătești să pedalezi spre birou și să te energizezi făcând puțină mișcare. Pe lângă asta, poți pleca și puțin mai târziu de acasă pentru că ghici ce? Nu mai ești blocat în trafic. Ba chiar mai mult, mai ai la dispoziție și benzile pentru biciclete.

Trotineta electrică

Ajungem la altă modalitate prin care poți merge prin oraș și de a fenta traficul și mașinile. Prin fentare ne referim la evitarea statului la cozi. A doua variantă este o trotinetă electrică. De ce ai alege trotineta electrică pentru a te deplasa? Spre deosebire de biciletă, ea este și mai ușor de depozitat, dar și mai ușoară.

Trotineta electrică este cel mai în vogă mod de deplasare prin oraș. Este ușor de folosit, de manevrat, are o autonomie bună a bateriei și chiar dacă rămâi fără baterie la ea, o poți plia și lua cu tine chiar în mijloacele de transport în comun. Așa că, dacă nu ești amator de senzații tari și vrei să ajungi ușor dintr-un punct în altul, o trotinetă electrică este cea mai potrivită.

Acestea au fost cele două idei de investiții mici pe care le-ai putea face dacă te-ai săturat de ambuteiaje și de cozi interminabile la semafoare. Așa că, sperăm că acest articol te-a convins să apelezi la unul dintre ele. Fie că bicicleta sau trotineta electrică te-au convins, ambele sunt variante bune, depinde doar de ceea ce vrei tu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel
(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking
(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking

Când ești mereu în mișcare, dar vrei să rămâi în conexiune cu tot ce se întâmplă în jurul tău, tehnologia devine un aliat foarte important. 

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur

Sunt tensiuni majore în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă dimineață Iranul. Potrivit părților implicate , operațiunea, botezată ''Răgetul Leului'', ar putea să dureze câteva zile.

Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Război în Orientul Mijlociu. Ministerul de Externe al Iranului a declarat că ”a sosit momentul să ne apărăm patria”
Război în Orientul Mijlociu. Ministerul de Externe al Iranului a declarat că ”a sosit momentul să ne apărăm patria”

Ministerul de Externe al Iranului a afirmat, potrivit Associated Press, că „a sosit momentul să apărăm patria”, după atacurile comune ale SUA și Israelului.