Ruină, tabără dragă, o anchetă semnată de Paula Herlo, duminică, la ”România, te iubesc!”

România, te iubesc!

Peste 200 de tabere școlare avea România, înainte de revoluție. Azi mai sunt funcționale doar 60, însă, și acelea sunt cu lacătul pus pentru că de doi ani n-au mai fost finanțate.

Taberele însemnau vacanță pentru sute de mii de copii, dar au fost devalizate, uitate și ruinate. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Paula Herlo prezintă ancheta Ruină, tabără dragă.

Apariția unui minister nou, cel al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse ar fi trebui să pună ordine în sistem, însă, mai rău l-a încurcat. Haosul administrativ, dublat de cel existent în teren, nu face decât să întărească convingerea că viitorul e al firmelor private care au știut să speculeze slăbiciunile instituțiilor statului.

„Duminică, la România, te iubesc!, plecăm în tabără. Ajungem și la munte, și la mare ca să descoperim ruinele unui domeniu care în trecut însemna, pentru milioane de copii, educație, socializare și descoperirea unor locuri de poveste. Trist e că fix cei care ar fi trebuit să gestioneze aceste tabere moștenite de la comuniști sunt cei care au contribuit la distrugerea lor. Terenuri valoroase pe care se aflau clădiri unde se cazau copii au fost demolate, iar terenurile au devenit câmpuri de bătaie pentru dezvoltatorii imobiliari”, a spus Paula Herlo.

Citește și
RTI
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022

Întreaga anchetă, pe larg, duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!. Emisiunea poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022

„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022

„România, te iubesc!”, Război pe frontul economic, emisiunea integrală din 20 martie 2022
„România, te iubesc!”, Război pe frontul economic, emisiunea integrală din 20 martie 2022

Război pe frontul economic, o anchetă semnată de Paul Angelescu și Cosmin Savu. Doi ani de pandemie, o criză energetică și acum războiul din Ucraina vor schimba permanent ordinea mondială pe plan economic.

Maia Morgenstern: În România, pot sa fiu cine sunt: evreică, româncă, actriță, om. Te iubesc, Măria ta, ca sarea în bucate
Maia Morgenstern: În România, pot sa fiu cine sunt: evreică, româncă, actriță, om. Te iubesc, Măria ta, ca sarea în bucate

Actrița Maia Morgenstern a transmis un mesaj special, de Ziua Națională a României.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.