Un român și o firmă, trimiși în judecată de Parchetul European într-un dosar de fraudare a fondurilor UE pentru Delta Dunării

Delta Dunării

Parchetul European (EPPO) anunţă, joi, că a formulat o acuzaţie la Tribunalul Bucureşti împotriva unui cetăţean român şi a unei societăţi comerciale, pentru fraudă în legătură cu un proiect de dezvoltare a Deltei Dunării, cofinanţat de UE.

 

Prejudiciul din fonduri europene şi naţionale este estimat la aproape 700.000 de euro.

”În cauză este vorba despre un proiect de extindere a activităţilor unei societăţi active în domeniul transportului de mărfuri pentru a include şi servicii de construcţii, prin achiziţionarea de utilaje grele, cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, care sprijină dezvoltarea Deltei Dunării”, a transmis Parchetul European, joi, într-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, contribuţia UE şi contribuţia naţională la proiect au reprezentat 70,95% din totalul costurilor eligibile.

”Pentru a primi contribuţia UE, beneficiarul a trebuit să certifice că dispune de resurse financiare pentru propria contribuţie la proiect. Cu toate acestea, potrivit anchetei, inculpatul, acţionând în interesul şi în numele societăţii, a utilizat în mod intenţionat documente şi declaraţii falsificate, inclusiv un extras de cont falsificat, care atestau că societatea avea capacitatea financiară necesară pentru punerea în aplicare a proiectului”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citește și
frauda tiktok ilikeit
O nouă metodă de fraudă care circulă pe TikTok, demontată la iLikeIT. Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui like

În acest fel, se consideră că societatea a obţinut în mod ilegal aproximativ 593.000 euro din fonduri europene şi aproximativ 104.000 de euro din bugetul naţional.

În timpul anchetei, au fost confiscate bunuri imobile şi echipamente grele, pentru a compensa prejudiciul estimat.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă între trei şi 10 ani şi jumătate de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
"Vot pentru Adeline", o nouă tentativă de fraudă pe WhatsApp. Sfaturi pentru a nu deveni victima escrocilor

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon).

O nouă metodă de fraudă care circulă pe TikTok, demontată la iLikeIT. Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui like
O nouă metodă de fraudă care circulă pe TikTok, demontată la iLikeIT. Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui like

„Puteți câștiga între 200 și 500 de lei pe zi dacă apreciați clipuri pe TikTok, este o nouă metodă de fraudă care are loc în aceste zile.

”Schema 1800”, o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Sfaturile specialiștilor pentru a nu deveni victima escrocilor
”Schema 1800”, o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Sfaturile specialiștilor pentru a nu deveni victima escrocilor

IPJ Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al celui înşelat.

Fraudă de 94,5 milioane de euro, oprită în Bulgaria de Parchetul condus de Codruța Kovesi. Director de la stat, implicat
Fraudă de 94,5 milioane de euro, oprită în Bulgaria de Parchetul condus de Codruța Kovesi. Director de la stat, implicat

Parchetul European a trimis în judecată patru persoane pentru o fraudă de 94,5 milioane de euro la un contract de modernizare a unei căi ferate din Bulgaria. Printre cei judecați se află și fostul director al companiei feroviare de stat.  

Operațiunea „Râmnicu”. Un hacker român a fost prins în Spania pentru o fraudă de aproape 3 milioane de euro
Operațiunea „Râmnicu”. Un hacker român a fost prins în Spania pentru o fraudă de aproape 3 milioane de euro

Polițiștii spanioli au prins un hacker român de 38 de ani, acuzat că a păcălit oamenii și a strâns aproape 3 milioane de euro.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.