Un bărbat din Galați a fost arestat după ce a primit un pachet de la curier. Ce se afla înăuntru. FOTO
Galerie foto
Anchetatorii au transmis că l-au arestat pentru 24 de ore și că acesta urmează să ajungă în fața judecătorilor, notează News.ro.
Potrivit IPJ Galaţi, un bărbat din Galaţi a fost prins în flagrant delict de poliţişti exact după ce a ridicat de la un curier două cutii cu aproximativ 10 kilograme de canabis pe care dorea să-l pună pe piață. Acum, acesta este cercetat pentru introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Informațiile oferite de anchetatori arată că bărbatul s-a folosit de serviciile unei firme de curierat pentru a aduce în România aproximativ 10 kilograme de canabis, cantitatea fiind împărţită în două colete.
Bărbatul a fost reţinut joi pentru 24 de ore după ce poliţiştii au percheziţionat locuinţa acestuia, unde au descoperit diferite cantităţi de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte obiecte care sunt folosite ca probe în dosarul său.
Vineri, 19 iulie, acesta urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.