Ce modificari au fost votate de comisia Iordache în Justiție. Misiunea finală: Codul Penal

×
Publicitate

Comisia specială pentru modificarea legilor Justiţiei a votat ca preşedintele României să fie exclus din procedura de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Astfel, atribuţiile de revocare şi numire îi revin Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Articolul la Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede că CSM primeşte atribuţii de numire şi revocare a conducerii ICCJ, iar preşedintele României este eliminat din procedură şi se va corela cu Legea 303/2004 privind statutul magistratilor, unde se va propune eliminarea presedintelui României din procedura de numire a conducerii ICCJ.

Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei, s-a asigurat încă de dimineaţă ca PSD şi ALDE au majoritate în Comisie: i-a înlocuit pe parlamentarii absenţi cu alţi colegi aflaţi la Palatul Parlamentului, chiar dacă aceştia sunt specializaţi în alte domenii.

Astfel, a ajuns să voteze modificări importante în Justiei, spre exemplu, Liviu Pop, de meserie profesor de matematică şi fost ministru al Educaţiei. Nu a luat deloc parte la dezbateri, dar a votat fiecare amendament aşa cum a decis partidul.

Citește și
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT

Astfel, a fost adoptată fără emoţii şi cea mai controversată modificare: eliminarea preşedintelui României din procedura numirii conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Punctul de vedere al opoziţiei a fost ignorat total.

În prezent, şeful statului este cel care numeşte preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, e drept, la propunerea plenului CSM. PSD şi ALDE consideră, însă, că acest drept legal al preşedintelui este, de fapt, o imixtiune politică în actul de justiţie, aşa că l-au scos din procedură.

La şedinţa de luni, Florin Iordache nu s-a contrazis doar cu opoziţia. Mari bătăi de cap i-a dat tocmai colegul său de partid, Şerban Nicolae. Senatorul PSD a depus amendamente, târziu în noapte, şi a provocat furia lui Iordache.

Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale: "Mi se pare normal că domnul Şerban Nicolae lucrează noaptea şi a venit şi ne dă teme, să spunem şi când ne-a dat aceste teme. Au fost depuse aseară la ora 23.

Șerban Nicolae, senator PSD: "Puteam să fiu şi membru UDMR, tot la fel aş fi făcut propunerile."

Şedinţa Comsiei speciale va continua marți. Puterea vrea să modifice rapid cele trei legi ale Justiţiei, astfel încât votul în plen să să dea cât mai curând. Misiunea lui Florin Iordache nu se va termina, însă. Comisia pe care o conduce va rescrie şi Codul Penal.

Hotărârile votate de Comisie

"Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: b) numesc şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, prevede articolul votat, potrivit News.ro.

În forma iniţială, articolul spunea:

"Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: b) propun preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; c) numesc şi revocă preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. 

De asemenea, comisia a dat raport de adoptare pentru modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale de către CCR.

Totodată, au fost adoptate unele amendamente potrivit cărora preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice funcţie publică sau privată, cu unele excepţii.

S-a decis și eliminarea comisiilor de control SRI şi SIE din procedura de verificare a declaraţiilor pe proprie răspundere ale magistraţilor privind colaborarea cu serviciile de informaţii.

"Verificarea veridicităţii datelor din declaraţiile prevăzute la alin. (2) se face individual pentru fiecare declaraţie de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiţiei, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat", se arată în textul adoptat luni.

Iniţial, verificarea declaraţiilor era făcută şi de comisiile speciale parlamentare pentru controlul activităţii SRI şi SIE.

Comisia specială privind legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, s-a reunit, luni, la ora 10.00, pentru a pune în acord legile justiţiei cu deciziile CCR, după ce mai multe articole ale acestora au fost declarate necostituţionale. 

Modificările asupra celor trei legi ale justiţiei - legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) - adoptate la sfârşitul anului trecut de către Parlament, au fost constestate la Curtea Constituţională a României (CCR) şi de către PNL şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar CCR a decis în cazul tuturor celor trei legi că modificările sunt parţial neconstituţionale, urmând ca acestea să se reîntoarcă la comisie.

Comisia a aşteptat publicarea motivărilor Curţii Constituţionale pe cele trei legi ale Justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT

Interviurile pentru desemnarea conducerilor Parchetului ICCJ, DNA şi DIICOT, se încheie joi cu cei cinci candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras
Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras

Patru candidați concurează miercuri pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în fața comisiei de la Ministerul Justiției.  

Suspiciuni de blat în Liga a III-a. Percheziţii în București și şase judeţe într-un dosar de pariuri trucate
Suspiciuni de blat în Liga a III-a. Percheziţii în București și şase judeţe într-un dosar de pariuri trucate

Poliţiştii au făcut, miercuri, 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive. 

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.