Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tabloul începutului de an școlar, în vreme de pandemie. Copiii cu mască la gură, duși cu sfoara în clasă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Şcoală a început în sfârşit, însă tabloul pare mai degrabă unul din filmele de ficţiune. Copiii s-au rupt de părinţi încă de la poarta şcolii şi au stat departe de colegi şi de profesori.

În clase n-a mai mirosit a flori, ci a dezinfectat, nu au mai fost lacrimi de bucurie şi îmbrăţişări, ci recomandări, despre cum să ne spălăm corect pe mâini. Şi poate cel mai trist în tot acest 2020 incert, n-a mai sunat clopoţelul, pentru că şcolarii merg de la ore diferite, pentru ca sălile să fie bine aerisite. Avem însă prima generaţie cu masca la gât, căreia îi dorim mult succes!

La ora 7 această dimineaţă, cu ochii mari şi obrajii roşii, ghemuite în braţele mamelor, Maria, Ana şi Mia şi-au întâlnit privirile speriate şi curioase în acelaşi timp. Toate sunt în clasa zero şi au venit pentru prima oară la şcoală.

Fără fastul din alţi ani, fără curtea plină de părinţi şi elevi, preoţi şi oficiali, școala şi-a deschis porţile doar pentru copii.

Părinte: ''E primul nostru copil şi singurul şi vă imaginaţi, mi-aş fi dorit să fiu alături de ea".

Citește și
parinti
Părinți revoltați după ce copiii lor au fost mutați la altă școală, la 9 km depărtare

Învăţătorii şi-au preluat de la poartă viitorii elevi.

Dascălii le-au dat copiilor să ţină fiecare o bucată de sfoară la un metru distanţă unul faţă de celălalt spre intrarea în sala de clasă. În şir indian, şi-au luat la revedere de la părinţi şi bunici şi au făcut primul pas mare în viaţă.

Maria a pierdut prima întâlnire din clasă cu elevii, dar de mâine promite să fie mai curajoasă. Colegii săi au trecut unul câte unul de triajul epidemiologic.

În clase, copiii şi-au ocupat locurile şi au aşteptat cuminţi următoarele indicaţii.

Ştiau că nu au voie cu pachet de acasă, însă şi-au adus sticlele cu apă şi chiar dacă le era sete nu au uitat de mască de protecţie.

Rând pe rând, la ore diferite au ajuns şi cei de gimnaziu mai dornici că niciodată parcă să se reîntâlnească.

Deşi autorităţile au recomandat ca elevii să nu vină cu flori la şcoală, unii n-au putut să renunţe la ele.

La liceu, lucrurile sunt mult mai relaxate.

Atmosfera s-a mai schimbat în clasă, când au realizat că sunt doar jumătate, iar ceilalţi colegi sunt acasă.

Liceeană: ''Sunt dezamăgită de ce am găsit. Nu e aceeaşi atmosferă. Lipsesc îmbrăţişările, ceilalţi colegi, tot ce era înainte, când ieşeam, când nu aveam măştile astea".

Peste 12 mii de şcoli şi-au aşteptat astăzi elevii în bănci, inclusiv scoala din Fâstâci. Construcţia acesteia a început în 2006 şi a costat peste 3,2 milioane de euro.

Au fost festivităţi speciale de început de an şi pentru şcolile private. În complexul Lauder-Reut, cea mai recentă promoţie de absolvenţi de liceu a predat ştafeta colegilor mai mici.

Cei mai buni dintre ei au fost premiaţi chiar de ambasadorul extraordinar al Israelului. Iar la Şcoală Cambridge, startul s-a dat cu o lecţie de siguranţă pentru şcolari şi un cadou de pandemie. O trusă individuală cu măşti, mănuşi şi dezinfectant, plus un ghid.

Prima zi de şcoală, cu elevi fizic în clase, aşezaţi pe astfel de scaune în curţile unităţilor de învăţământ ori în fata laptopurilor conectate la internet acolo unde există, este primul hop din acest an şcolar aşa cum altul n-a mai fost.

Cei din clasa 0 şi au cunoscut dascălii după privire şi după voce, iar cei de liceu au bifat ora de dirigenţie. În total, 2 milioane 800 de mii de elevi şi peste 200 de mii de dascăli au început anul şcolar în plină pandemie. În toamna anului viitor vom număra cu toţii reuşitele: ale dascălilor, părinţilor elevilor şi autorităţilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult