Ministerul Educației: Educaţia are o contribuţie mare la deficitul pe care îl avem

daniel david, ministrul educatiei
Pro TV

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, afirmă că domeniul educaţiei „are o contribuţie mare la deficitul” pe care România îl are.

Acesta a explicat, într-o emisiune televizată, că măsuri de eficientizare precum regândirea normelor didactice, majorarea numărului de elevi în clase sau modificarea normelor în baza cărora se stabilesc unităţile cu personalitate juridică în învăţământ, pot duce la economii cu o valoare cuprinsă între două şi trei miliarde de lei.

„Educaţia are o contribuţie mare la deficitul pe care îl avem”, a afirmat Daniel David, sâmbătă, la Digi 24. Ministrul Educaţiei spune că prin măsuri precum regândirea normelor didactice, majorarea numărului de elevi în clase sau modificarea normelor în baza cărora se stabilesc unităţile cu personalitate juridică în învăţământul preuniversitar se pot face, cel mai probabil, economii de câteva miliarde de lei.

„Probabil că toate economiile în această zonă de regândire a normelor didactice o să ne ducă la câteva miliarde. Două, două jumate, trei. Eficientizare a cheltuielilor”, a spus David.

Acesta a explicat că economiile s-ar face prin regândirea sistemului privind norma didactică şi celui privind plata cu ora, în condiţiile în care plata cu ora este mai scumpă decât cea făcută în baza normei didactice, dar şi prin reducerea cu 900 a numărului de directori de şcoli, prin dispariţia unităţilor cu personalitate juridică la care sunt înscrişi mai puţin de 500 de elevi.

Citește și
daniel david
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi

„Se adună. Puse cap la cap, se adună. (...) Economiseşti pentru a reduce deficitul şi reducând deficitul poţi să laşi ţara să funcţioneze. Iar după ce faci aceste modificări sănătoase, ca să ne înţelegem, după aceea misiunea oricărui ministru va fi să ceară bani de la buget pentru a atinge - şi am văzut şi în programul de guvernare este prins acest lucru -promisiunile pe care le facem de ani de zile şi educaţiei şi cercetării de 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli pe educaţie, 1% PIB pe cercetare.

Dar asta poţi să o faci şi să mergi cu curaj să ceri aceste lucruri, să te cerţi, dacă trebuie, cu cine trebuie să te cerţi, când ai ordine în casă şi nu ai găuri negre care fragmentează sistemul şi nu duc la o cheltuire eficientă a banilor”, a adăugat Daniel David.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică
Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică

Ministrul Educației, Daniel David, propune reducerea numărului de școli cu personalitate juridică, stabilind un prag minim de 500 de elevi pentru păstrarea acestui statut.

Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că, în 2023, punctul de raportare pentru bursele studenţilor era salariul minim brut pe economie şi propunerea este să fie luat punct de referinţă salariul minim net pe economie.

Ministrul Educației a semnat ordinul privind pilotarea planurilor-cadru în învățământul liceal. Anunțul lui Daniel David
Ministrul Educației a semnat ordinul privind pilotarea planurilor-cadru în învățământul liceal. Anunțul lui Daniel David

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, marţi, că a semnat ordinul privind înfiinţarea Programului Naţional pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învăţământul liceal de stat, particular şi confesional.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.