Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică

Daniel David
Inquam

Ministrul Educației, Daniel David, propune reducerea numărului de școli cu personalitate juridică, stabilind un prag minim de 500 de elevi pentru păstrarea acestui statut.

Prin implementarea acestei măsuri, 900 de directori de şcoli ar urma să revină la catedră. Alte măsuri de eficientizare a sistemului vizează posibilitatea ca numărul elevilor de la clase să crească.

„Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Acum sistemul este foarte fragmentat de multe ori. Avem foarte multe unităţi şcolare mici. Şi atunci dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziţii de director. Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori, practic se întorc la predare. Dar reuşim să concentrăm zonele astea educaţionale ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”, a declarat Daniel David într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24.

El a precizat că, în acelaşi timp, tot raportându-se la practici europene, încearcă să crească numărul minim şi numărul maxim de copii într-o clasă, neieşind din nişte zone psiho-pedagogice.

„Fiindcă noi am făcut în 2023 nişte modificări prin care am ţintit nişte lucruri, cum să spun, foarte aproape de ideal, în condiţiile în care ţara nu îşi permitea şi nu îşi permite aceste lucruri”, a mai declarat Daniel David.

Citește și
Daniel David
Ministrul Educației a semnat ordinul privind pilotarea planurilor-cadru în învățământul liceal. Anunțul lui Daniel David

Ministrul a explicat că, în prezent, numărul de elevi acceptat într-o clasă variază, în funcţie de situaţie între 10 şi 24 şi se are în vedere creşterea cu doi a numărului de elevi acceptaţi într-o clasă, iar în situaţii excepţionale şi „cu justificări foarte clare” numărul poate creşte şi mai mult, cu încă patru elevi, dar nu peste 30.

„Acum avem situaţii ,ciudate. De exemplu, până acum puteai să aduci peste numărul maxim, doi copii. Dacă aveai trei, făceai două clase. Când ai făcut 2 clase, ai dublat numărul de norme. Şi ajungem iarăşi să avem o mulţime de cheltuieli în sistem pe care nu le putem susţine”, a explicat Daniel David.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi
Ministrul Educației: Bursele pentru studenți nu vor fi date și în vacanță. Se schimbă sistemul de burse pentru elevi

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că, în 2023, punctul de raportare pentru bursele studenţilor era salariul minim brut pe economie şi propunerea este să fie luat punct de referinţă salariul minim net pe economie.

Ministrul Educației a semnat ordinul privind pilotarea planurilor-cadru în învățământul liceal. Anunțul lui Daniel David
Ministrul Educației a semnat ordinul privind pilotarea planurilor-cadru în învățământul liceal. Anunțul lui Daniel David

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, marţi, că a semnat ordinul privind înfiinţarea Programului Naţional pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învăţământul liceal de stat, particular şi confesional.

Ministrul Educației, Daniel David, discuții cu Atlantic Council. Ce își propune organizația din Washington
Ministrul Educației, Daniel David, discuții cu Atlantic Council. Ce își propune organizația din Washington

elMinistrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit cu reprezentanții Atlantic Council pentru a aborda provocările democratice contemporane și contribuția sistemului educațional la consolidarea valorilor democratice.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.