Un pasager a intrat în cabina piloţilor, fiindcă voia să-şi încarce telefonul

61986455

Un pasager al unui avion din India a fost scos cu forţa din aeronava şi predat poliţiei după ce a încercat să intre în cabina piloţilor pentru a-şi încărca telefonul, relatează The Guardian.

Conform celorlalţi pasageri, bărbatul s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului şi a încercat să intre în cabina piloţilor cu puţin timp înainte de decolarea avionului, de pe aeroportul din Mumbai.

"În timp ce un aparat IndiGo se afla la sol, un pasager refractar a încercat să intre în cabina spunând că are nevoie să-şi încarce telefonul", a precizat compania, citată de The Guardian.

Este al treilea incident bizar de săptămâna aceasta ce a avut loc la bordul unui avion indian.

Luni (24 septembrie), un pasager al unui zbor ce decolase din Delhi, a încercat să deschidă uşa din spate a avionului în timp ce acesta se afla în aer. Iar un alt pasager a încercat să tragă semnalul de alarmă, înainte de a fi oprit de echipaj.

Citește și
O bucată dintr-una dintre băncile aflate lângă Poarta Sărutului s-a desprins. Se fac cercetări pentru distrugere
O bucată dintr-una dintre băncile aflate lângă Poarta Sărutului s-a desprins. Se fac cercetări pentru distrugere

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
O bucată dintr-una dintre băncile aflate lângă Poarta Sărutului s-a desprins. Se fac cercetări pentru distrugere
O bucată dintr-una dintre băncile aflate lângă Poarta Sărutului s-a desprins. Se fac cercetări pentru distrugere

Poliţiştii din Târgu Jiu fac cercetări pentru distrugere, după ce o bucată dintr-una dintre băncile aflate lângă Poarta Sărutului s-a desprins. 

Adolescent pe trotinetă electrică, rănit după ce a intrat într-un autobuz școlar, în Cluj-Napoca. Ce a ignorat
Adolescent pe trotinetă electrică, rănit după ce a intrat într-un autobuz școlar, în Cluj-Napoca. Ce a ignorat

Un adolescent de 17 ani care circula cu o trotineta electrică pe o sosea din Cluj-Napoca a ignorat culoarea roșie a unui semafor și a intrat cu viteza într-un autobuz școlar.

Unde să pui uscătorul de rufe în casă pentru o uscare mai rapidă. Metode prin care să scapi de mirosul de igrasie din haine
Unde să pui uscătorul de rufe în casă pentru o uscare mai rapidă. Metode prin care să scapi de mirosul de igrasie din haine

Rufele întinse în casă, iarna, pot transforma rapid o cameră într-un spațiu umed și greu de aerisit. Dacă uscarea durează prea mult, apare acel miros de igrasie care persistă chiar și după ce hainele sunt complet uscate. 

Recomandări
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”

La patru ani de la debutul invaziei ruse în Ucraina, istoricul și analistul Armand Goșu a analizat într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro, realizat de Diana Enache, modul în care s-a transformat acest conflict sângeros.

Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE
Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, la ora 18:00, a informat Biroul de presă al Executivului. 

Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării, dar în şi lapoviţă şi ninsoare în centru şi în est, în timp ce la munte va ninge.