Un orfan ar putea fi obligat să se întoarcă într-o țară despre care nu-și amintește nimic

62054628
Profimedia

Un băiat orfan în vârstă de 11 ani care locuiește în Glasgow ar putea fi deportat în Georgia, țara sa natală despre care abia își mai amintește.

Mama sa, Sopio Baikhadze, a murit în luna februarie la vârsta de 35 de ani, în timp ce aștepta ca cererea sa de azil să fie analizată. Dorința sa pe patul de moarte a fost ca micuțul Giorgi, care nu știe niciun cuvânt în limba sa natală, să crească ca un băiat scoțioan.

Sopio s-a refugiat în Scoția de teama cămătarilor față de care soțul să avea o datorie. Femeia se temea că aceștia i vor ucide copilul sau că va ajunge victima traficului de persoane.

Copilul poate rămâne în Scoția doar până în februarie 2020, iar bunica sa poate rămâne până în decembrie 2020 – ridicând numeroase întrebări egate de cum se va descurca fără supravegherea unui adult.

După intervenția comunității și a Bisericii Scoției, cei doi au primit dreptul de a mai rămâne în Marea Britanie încă 30 de luni.

Citește și
Un șofer din Viena a fost sancționat pentru că a lăsat motorul pornit ca să dezghețe geamurile. Ce amendă a primit
Un șofer din Viena a fost sancționat pentru că a lăsat motorul pornit ca să dezghețe geamurile. Ce amendă a primit

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Un șofer din Viena a fost sancționat pentru că a lăsat motorul pornit ca să dezghețe geamurile. Ce amendă a primit
Un șofer din Viena a fost sancționat pentru că a lăsat motorul pornit ca să dezghețe geamurile. Ce amendă a primit

Un judecător de la un tribunal din Viena a amendat un bărbat care a lăsat motorul mașinii pornit în timp ce vehiculul era staționat, pe timp de ger.

Un restaurant din Viena a introdus o taxă de 25 de euro pentru clienții cu acest „obicei prost”. La ce se referă
Un restaurant din Viena a introdus o taxă de 25 de euro pentru clienții cu acest „obicei prost”. La ce se referă

Clienții restaurantelor care fac rezervări pentru prea multe persoane se confruntă tot mai des cu taxe suplimentare. Un restaurant din Viena a început să ia măsuri drastice.

Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA

Un fost însoţitor de bord, acuzat că s-a dat drept pilot şi angajat al unor companii aeriene, ar fi păcălit trei transportatori americani să-i ofere sute de bilete gratuite pe parcursul a patru ani, potrivit autorităţilor federale. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.