Un norvegian a încercat să evite carantina traversând frontiera cu Suedia pe schiuri

62183089
Shutterstock

Un norvegian a încercat să evite carantina traversând frontiera cu Suedia pe schiuri.

Un bărbat din Norvegia, în vârstă de 50 de ani, a fost salvat la sfârşitul săptămânii trecute în munţi după ce a încercat să traverseze frontiera cu Suedia parcurgând o distanţă de 40 de kilometri pe schiuri pentru a scăpa de carantina obligatorie de la hotel, au anunţat poliţia şi serviciile de salvare, relatează AFP.

„A vrut să se întoarcă în Norvegia pentru a lua nişte documente, apoi să revină în Suedia, unde are o lucrare în curs. Însă, pentru a evita carantina, bărbatul a decis să traverseze frontiera prin munţi", a declarat Trond Helge Ronning, de la organizaţia de umanitară Norske Folkehjelp.

„În total, erau aproximativ 40 de kilometri", potrivit organizaţiei cu sediul în Tydal, un sat norvegian lângă graniţa cu Suedia, la aproximativ o sută de kilometri est de oraşul Trondheim (centru).

Surprins de vremea rea, schiorul a întâmpinat dificultăţi după aproximativ 25 de kilometri de drum. El a fost salvat iniţial de un crescător de reni, care l-a predat la doi pescari la câţiva kilometri distanţă lângă lacul Essandsja, care au aşteptat apoi sosirea salvatorilor, a mai spus Trond Helge Ronning, transmite Agerpres.

Citește și
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA

„Era umezeală şi frig", a spus el, descriind o zonă dificilă „cu munţi destul de înalţi".

Serviciile de urgenţă l-au predat apoi poliţiei pentru încălcarea regulilor sanitare în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform normelor în vigoare în Norvegia, bărbatul ar fi trebuit să prezinte un test negativ şi să petreacă zece zile în carantină într-un hotel dacă ar fi intrat legal în ţară, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

„Regulile se aplică chiar şi unui cetăţean norvegian", a subliniat oficialul, precizând că bărbatul se află acum în carantină într-un hotel din apropiere şi va fi audiat în curând în vederea punerii sale sub urmărire.

Potrivit presei locale, planul era ca fiul său să-l aştepte cu maşina la sfârşitul călătoriei sale cu schiurile.

Trond Helge Ronning a declarat că bărbatul a fost „supărat şi nu şi-a cerut scuze".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA
Un fost însoţitor de bord ar fi obţinut sute de bilete gratuite timp de 4 ani. Cum a păcălit companiile aeriene din SUA

Un fost însoţitor de bord, acuzat că s-a dat drept pilot şi angajat al unor companii aeriene, ar fi păcălit trei transportatori americani să-i ofere sute de bilete gratuite pe parcursul a patru ani, potrivit autorităţilor federale. 

Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu cunoscut de artă rupestră din lume, conturul pictat al unei mâini umane.

Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”
Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”

Pentru că marea noastră este tot mai caldă, se adaptează specii noi. Peștele de stâncă, denumit și rockfish coreean, pare că o duce bine.  

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Reacția Danemarcei după ce Trump a spus că „nu va folosi forţa” pentru a prelua Groenlanda. Concluzia trasă rapid de danezi
Reacția Danemarcei după ce Trump a spus că „nu va folosi forţa” pentru a prelua Groenlanda. Concluzia trasă rapid de danezi

Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a salutat asigurările date de Donald Trump în discursul de miercuri de la Davos că SUA „nu vor folosi forţa” pentru a cuceri Groenlanda, dar crede că discursul lui arată că ambiţiile sunt încă „intacte”.