Un apartament din Iași a luat foc din cauza unui încărcător lăsat în priză

incendiu incarcator
Shutterstock

Un încărcător lăsat în priză a provocat un incendiu într-un apartament din Iași, doar intervenția promptă a pompierilor făcând ca focul să nu se extindă și la celelalte locuințe din bloc.  

Un încărcător lăsat în priză a provocat un incendiu într-un apartament de la etajul 9 al unui bloc din Iași, scrie Ziarul de Iași.

Potrivit pompierilor, în urma incendiului au ars un pat și un încărcător, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

Flăcările au fost stinse de forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași cu două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru salvări de la înălțime.

La fața locului a fost trimisă și o ambulanță tip B de prim ajutor calificat, dar din fericire nu au fost victime.

Citește și
interventie vaslui
Caz bizar la Vaslui. O grefieră care s-a spânzurat la Parchetul Tribunalului, salvată pentru că a dat foc dosarelor
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Incendiu la o clădire de lângă Club Dinamo, în București. S-a manifestat cu degajări mari de fum
Incendiu la o clădire de lângă Club Dinamo, în București. S-a manifestat cu degajări mari de fum

Un incendiu a izbucnit luni, în Sectorul 2 din București, la o clădire dezafectată din zona Clubului Dinamo.

Caz bizar la Vaslui. O grefieră care s-a spânzurat la Parchetul Tribunalului, salvată pentru că a dat foc dosarelor
Caz bizar la Vaslui. O grefieră care s-a spânzurat la Parchetul Tribunalului, salvată pentru că a dat foc dosarelor

O grefieră care s-a spânzurat luni la Parchetul Tribunalului Vaslui a fost salvată după ce focul declanșat de ea a pornit alarma de incendiu, iar colegii au reușit astfel să dea de ea și să o scoată din ștreang.

 

Incendiu la o casă din București. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale în Sectorul 2
Incendiu la o casă din București. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale în Sectorul 2

Pompierii din București au intervinit, luni, pentru stingerea unui incendiu ce s-a manifestat la o casă din Sectorul 2, din București.

Incendiu de porporții în Timișoara, în curtea comună a mai multor firme. Ard deșeuri și anvelope
Incendiu de porporții în Timișoara, în curtea comună a mai multor firme. Ard deșeuri și anvelope

Pompierii militari din Timişoara au intervenit, duminică la prânz, la un incendiu izbucnit în curtea comună a mai multor operatori economici.  

Un incendiu a nimicit două case în Covasna. De la ce a pornit focul
Un incendiu a nimicit două case în Covasna. De la ce a pornit focul

Incendiu nimicitor în Covasna. Două gospodării mari, cu case și anexe, au ars ca torțele, în toiul nopții, în localitatea Barcani. Pompierii se aflau și vineri la fața locului, încearcând să lichideze ultimele focare.  

Recomandări
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

Țările europene analizează parametrii unei posibile prezențe militare în Ucraina în contextul negocierilor de pace, reducând semnificativ numărul trupelor și modificând formatul oricărei misiuni viitoare, potrivit The Times.

Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii
Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii

Românii sunt tot mai atenți la cumpărături. În fața prețurilor crescute, aleg mai puțină carne proaspătă, mai multe mezeluri și conserve, multă pâine și produse gata de consum.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.