Tramvaiul responsabilității din Iași. Oamenii l-au așteptat încărcați cu daruri pentru câinii din adăpostul municipalității

×
Codul embed a fost copiat

Un tramvai din Iași a colindat cartierele orașului pentru a aduna hrană, dar și pături pentru câinii din adăpostul municipalității.

Zeci de oameni au răspuns la apelul organizatorilor și, datorită lor, blănoșîi vor trece mai ușor peste iarnă.

Tramvaiul Responsabilității a ajuns sâmbătă în toare cartierele din Iași, iar oamenii l-au așteptat încărcați cu daruri pentru câinii aflați în adăpostul municipalității.

Tânără: „Suntem mari iubitori de animale, avem și noi un cățel pe care l-am salvat de pe stradă și ne-am dorit să putem face o mică bucurie în prag de iarnă.”

La finalul zilei s-a adunat peste o tona de mâncare pentru animale.

Citește și
tiktok
14 copii au ajuns la Spitalul "Sf Maria" din Iaşi, după provocările primite pe TikTok. Apelul medicilor către părinţi

Simona Mantescu, voluntar la Padocul Tomești: „Este pentru prima dată când mergem, ne-am bucurat că a venit lumea chiar dacă a plouat. Și toată lumea cere să mai venim și asta înseamnă că o să fie un eveniment care se va mai repeta."

Anca Tărăboanță, șef de serviciu la Padocul Tomești: „În perioada aceasta când temperaturile au început să fie din ce în ce mai scăzute, necesitățile unui animal sunt mai crescute față de obicei. Avem căței mici, avem căței bolnăviori care au nevoie de o hrană mai calitativă.”

Tramvaiul, care aparține Companiei de Transport Public din Iași, a fost personalizat la inițiativă voluntarilor.

Adina Simion, reprezentantul Asociației Tramclub Iași: „Am dorit să realizăm acest al 21-lea tramvai pictat, primul de natură socială din iubirea față de animale și din dorința de a face oamenii un pic mai responsabili față de animalele din jurul lor.”

Adăpostul din Iași găzduiește peste 1.400 de câini.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Pensionar din Iași, condamnat la închisoare după ce a făcut cumpărături de 283 lei. Greșeala care l-a trimis după gratii
Pensionar din Iași, condamnat la închisoare după ce a făcut cumpărături de 283 lei. Greșeala care l-a trimis după gratii

Un pensionar din Iași va petrece aproape trei ani după gratii și asta după ce a a găsit un card de pe care cheltuit 283 lei. Din nefericire, nu este la prima abatere, așa că judecătorii au fost nevoiți să-l trimită la închisoare.

14 copii au ajuns la Spitalul
14 copii au ajuns la Spitalul "Sf Maria" din Iaşi, după provocările primite pe TikTok. Apelul medicilor către părinţi

Medicii de la Spitalul pentru Copii "Sf Maria" din Iaşi sunt îngrijoraţi că în această săptămână a crescut numărul minorilor care au ajuns în unitatea medicală cu traumatisme căpătate în urma executării provocărilor primite din mediul online.

A căzut de la etajul opt cu partea dorsală într-o bară metalică. Ce au fost nevoiți să facă pompierii
A căzut de la etajul opt cu partea dorsală într-o bară metalică. Ce au fost nevoiți să facă pompierii

Un bărbat care a căzut de la etajul opt al unui bloc din Iași a scăpat miraculos cu viață. Este rănit, dar a trecut cu bine de o primă intervenție chirurgicală. Medicii sunt optimiști și speră la o recuperare completă.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.