Tinerii europeni sunt dispuși să renunțe la mașini și să aibă mai puțini copii, ca să salveze planeta

generatia x adulti
Shutterstock

Generația X europeană este mai înclinată decât cele anterioare să facă schimbări majore ale stilului de viață, cum ar fi să renunțe la șofat, să adopte regimul vegan și să-și întemeieze familii mai mici pentru a combate criza climatică.

Criza climatică și recesiunea economică afectează speranțele pentru viitor ale tinerilor europeni, arată un sondaj comandat de The Guardian.

Sondajul YouGov, realizat în august în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Spania și Suedia, arată că mai mult de jumătate din tinerii din generația X, cei cu vârsta între 18 și 24 de ani, sunt dispuși să facă schimbări majore în stilul de viață.

În schimb, sunt mai puțin convinși decât alte generații de micile gesturi care ar contribui la acest efort, de exemplu să renunțe la plasticul de unică folosință.

Totodată, peste jumătate din membrii generației X au simțit că problemele economice îi pot împiedica să-și întemeieze o familie.

Citește și
Copii
Bucurie de Sfântul Ioan pentru copiii din Iași. Asociația părintelui Damaschin a organizat o petrecere-surpriză

Citește mai multe pe spotmedia.ro. 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Noul curent apărut după Millennials şi X. Ce este generația Z: ”Au așteptări ridicate”
Noul curent apărut după Millennials şi X. Ce este generația Z: ”Au așteptări ridicate”

Despre generaţia Millennials şi generaţia X se tot vorbeşte de ceva timp încoace. Însă e timpul, spun sociologii, să dăm curs unui nou curent, cel al generaţiei Z.

Recomandări
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării

Președintele Nicușor Dan intenționează să înființeze la Cotroceni un departament special care să se ocupe de combaterea dezinformării și de ”fake-news”. Această secție va fi în coordonarea sa, au precizat surse oficiale pentru Știrile Pro TV.

Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO
Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO

Marina militară americană a preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc în zona Atlanticului de Nord şi pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela.

Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat
Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit marți seară despre fenomenul medicilor care nu respectă programul din spitalele publice, desfășurând în paralel activități și în clinici private.