Surpriză pentru fanii Beatles. Casa în care formația a avut primele spectacole poate fi închiriată pe Airbnb
"Ce face casa mea unică: Beatles au cântat şi au stat aici", scrie proprietarul în prezentarea de pe platformă.
Casbah Coffee Club se numără printre locurile mitice bine-cunoscute de fanii trupei. Clubul a fost deschis în 1959 în subsolul casei de Mona Best, mama bateristului de la începuturile trupei, Pete Best. Aici au avut loc 13 reprezentaţii ale primului grup al lui John Lennon, Quarrymen, şi peste 40 ale trupei Beatles. "La Casbah este locul unde a început totul. Am ajutat la vopsirea ei, etc. O considerăm clubul nostru personal", a declarat Paul McCartney conform site-ului dedicat acestui loc. "Odată cu deschiderea Casbah, era garantat că în fiecare sâmbătă seara o să fie o petrecere", îşi aminteşte Pete Best, intervievat de agenţia britanică PA. "De aceea se spune: 'Beatles au cântat aici, Beatles au petrecut aici şi Beatles au dormit aici", a adăugat muzicianul în vârstă de 82 de ani.
Un omagiu adus trupei BeatlesCamerele de deasupra clubului sunt acum disponibile pentru închiriere pe termen scurt. Se poate alege între suita McCartney, suita Lennon sau suita Harrison. O altă cameră este dedicată lui Stuart Sutcliffe, basistul de la debutul trupei Beatles. Nu există însă o cameră cu numele lui Ringo Starr, deoarece acesta s-a alăturat trupei mai târziu, în 1962, anul închiderii clubului. Punerea casei la dispoziţie pentru închiriere este un "omagiu" adus trupei şi visului Monei Best de a oferi fanilor posibilitatea de a călca pe urmele idolilor lor, a explicat Pete Best. Camerele au fost decorate în tematica Beatles, cu fotografii ale membrilor trupei, afişe şi chitare atârnate pe pereţi. Subsolul a fost păstrat aşa cum era în perioada clubului, cu tobe expuse. O cameră costă circa 125 de lire sterline (146 de euro) pe noapte la începutul lunii septembrie.