Surpriză de proporții pentru fanii Bridgerton, în București. Unde și când poți vedea costumele originale ale personajelor
Creat sub forma unei galerii în aer liber, unde cele mai îndrăgite personaje prind viaţă prin proiecţii acompaniate de muzică, Muzeul Bridgerton va fi o oportunitate unică de a călători prin îndrăgita serie.
Fanii vor putea descoperi costumele originale purtate de personajele lor preferate şi vor putea afla mai multe despre poveştile din spatele exponatelor.
De la artişti stradali la proiecţii pline de culoare, fiecare element al acestei experienţe imersive conţine o poveste care aşteaptă să fie spusă. Fanii sunt invitaţi să pătrundă pas cu pas în lumea „Bridgerton”, prin scanarea codurilor QR care vor însoţi fiecare atracţie.
Programul activităţilor:Ora 19:00 exponate şi artişti stradali (în punctele cheie de pe hartă).
Ora 21:00 proiecţii cu personajele pe clădiri (în punctele cheie de pe hartă).
Ora 22:00 concert live cu video mapping în faţa Teatrului Odeon.
Produs de Shondaland şi realizat de Jess Brownell, „Bridgerton” revine cu un al treilea sezon în care Penelope Featherington (Nicola Coughlan) reuşeşte să îl uite în sfârşit pe Colin Bridgerton (Luke Newton) după ce îi aude opinia deloc măgulitoare la adresa ei la finalul sezonului trecut.
Ea a decis că a sosit timpul să îşi caute un soţ care să îi ofere independenţa necesară pentru a-şi continua viaţa dublă ca Lady Whistledown, departe de mama şi surorile ei.
Din lipsă de încredere, tentativele ei de a reuşi pe piaţa mariajelor eşuează lamentabil.
Întors din călătoriile estivale cu un look nou şi o doză serioasă de aroganţă, Colin constată cu consternare că Penelope, singura care îl apreciase aşa cum era, îl tratează acum cu răceală.
Din dorinţa de a-i recâştiga prietenia, Colin se oferă să o iniţieze pe Penelope în tainele încrederii în sine, pentru a o ajuta să îşi găsească un soţ în acest sezon.
Problema este că, atunci când sfaturile lui încep să funcţioneze un pic cam prea bine, Colin trebuie să se lămurească dacă sentimentele lui pentru Penelope se rezumă la prietenie sau merg ceva mai departe.
În plus, destrămarea relaţiei cu Eloise (Claudia Jessie), care şi-a găsit o nouă prietenă într-un loc cât se poate de neaşteptat, complică şi mai mult lucrurile pentru Penelope.
Din cauza prezenţei constante în înalta societate, îi este din ce în ce mai greu să păstreze secretul lui Lady Whistledown.