Cine este Moș Crăciun? Povestea celui mai îndrăgit personaj al copiiilor din toată lumea

62100419
iStock

Moş Crăciun este cel mai iubit personaj din perioada sărbătorilor de iarnă. Însă, sunt puţini cei care îi ştiu povestea. Iniţial, Crăciun a fost un om rău, dar printr-o minune înfăptuită de Maica Domnului, s-a transformat într-un persoană bună.

Moș Ajun și Moș Crăciun: povestea fratelui cel bogat

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Crăciun este strâns legată de nașterea lui Iisus Hristos. Se spune că, atunci când Fecioara Maria era pe cale să nască, l-a rugat pe Moș Ajun, un bătrân sărman, să o adăpostească. Moș Ajun, considerându-se prea sărac pentru a-i oferi un loc adecvat, i-a recomandat să meargă la fratele său mai bogat, Moș Crăciun.

Fecioara Maria a urmat sfatul și a ajuns la casa lui Moș Crăciun, unde a fost primită de soția acestuia. Deși primitoare, Doamna Crăciun a trimis-o să nască în grajdul animalelor, temându-se de reacția aspră a soțului ei. După ce Fecioara Maria a născut, Doamna Crăciun i-a oferit ajutor, dar când Moș Crăciun a aflat ce s-a întâmplat, s-a mâniat cumplit și, într-un gest necugetat, i-a tăiat mâinile soției sale.

Printr-o minune, Fecioara Maria a vindecat-o pe Doamna Crăciun, lipindu-i mâinile la loc. Acest gest divin a schimbat complet inima lui Moș Crăciun, care s-a căit pentru păcatele sale și a devenit un simbol al generozității. Se spune că a doua zi, Moș Crăciun și-a împărțit averea cu copiii sărmani, iar de atunci, în fiecare an, aduce daruri copiilor cuminți și ascultători, simbolizând spiritul Crăciunului.

Citește și
Metodă ingenioasă găsită de o femeie din Marea Britanie pentru a evita taxa de bagaj la avion
Metodă ingenioasă găsită de o femeie din Marea Britanie pentru a evita taxa de bagaj la avion

Moșul sărman și miracolele Crăciunului

O altă legendă descrie un Moș Crăciun complet diferit: un bătrân sărman care iubea să facă jucării. Acest bătrân petrecea tot anul lucrând la jucării, pe care le vindea la târg în ziua de Crăciun.

Într-o zi, pe drumul de întoarcere acasă, bătrânul a văzut trei copii care stăteau triști la fereastră, neprimind nimic de Crăciun. Deși își vânduse toate jucăriile, și-a dorit din tot sufletul să le ofere ceva. Printr-o minune, pe fundul sacului său a apărut o jucărie.

Mai departe, legenda spune că, în timp ce bătrânul mergea, o căprioară rănită i-a ieșit în cale. El a bandajat-o, iar căprioara, în semn de mulțumire, a făcut să apară renii și o sanie magică. De asemenea, hainele sale zdrențuite s-au transformat în straie roșii, frumoase, care au devenit simbolul Moșului. De atunci, Moș Crăciun și-a dedicat viața bucuriei copiilor, aducând daruri în fiecare an.

Păstorul și lumina stelei

O altă poveste fascinantă despre originea lui Moș Crăciun implică un păstor bătrân și câinele său credincios. Într-o seară rece de iarnă, bătrânul căuta un loc unde să âși petreacă noaptea. La un moment dat, câinele a început să-i vorbească, spunându-i că pe cer se vede o stea extraordinar de strălucitoare.

Bătrânul a decis să urmeze lumina stelei, iar aceasta l-a condus la un grajd în care se aflau Fecioara Maria și Pruncul Ei. Acolo, vitele încercau să-l încălzească pe copilul nou-născut, iar bătrânul a hotărât să împartă blana sa de oaie pentru a-i acoperi pe mamă și copil.

După o noapte petrecută alături de oi pentru a se încălzi, bătrânul s-a trezit într-o lumină albă și strălucitoare. Se spune că atunci a fost dus în fața lui Dumnezeu, care l-a răsplătit pentru generozitatea sa, transformându-l într-un simbol al bucuriei și dăruirii. Astfel, păstorul a devenit Moș Crăciun, cel care aduce daruri tuturor copiilor, indiferent de situația lor.

Moș Crăciun în zilele noastre

mos craciun

Dincolo de aceste legende, Moș Crăciun a devenit un simbol universal al generozității, speranței și bucuriei. Imaginea sa modernă, cu costumul roșu, barba albă și sania trasă de reni, este un amestec de influențe culturale și povești transmise de-a lungul secolelor.

Moș Crăciun reprezintă mai mult decât o figură mitică; el simbolizează bunătatea, spiritul de comunitate și credința în miracole. 

Astăzi, milioane de copii scriu scrisori către Moș Crăciun, iar sărbătoarea Crăciunului este un prilej de a celebra nu doar darurile materiale, ci și iubirea, familia și generozitatea față de cei din jur.

Moș Crăciun a pornit deja în călătoria sa de a duce cadouri copiilor. Urmărește traseul lui Moș Crăciun și vezi pe unde se află el acum. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
Metodă ingenioasă găsită de o femeie din Marea Britanie pentru a evita taxa de bagaj la avion
Metodă ingenioasă găsită de o femeie din Marea Britanie pentru a evita taxa de bagaj la avion

O femeie a evitat să plătească o taxă de bagaj de aproximativ 30 de euro percepută de Ryanair, apelând la o metodă simplă care a costat-o doar circa 3 euro.

Idei de rețete pentru Postul Mare. Ce să mănânci în Postul Paștelui și ce alimente sunt interzise
Idei de rețete pentru Postul Mare. Ce să mănânci în Postul Paștelui și ce alimente sunt interzise

Postul Mare este cea mai lungă perioadă de post din an și vine cu reguli alimentare clare. Mulți se întreabă ce pot găti ca să aibă mese sățioase și variate, fără să încalce rânduiala. 

Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale
Cât costă robotul chinezesc umanoid care va ajunge în curând pe piețele europene. E capabil chiar de interacțiuni sociale

Inteligența artificială continuă să uimească publicul. Câțiva roboți umanoizi, care folosesc această tehnologie, și-au demonstrat abilitățile fascinante.

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen
România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen

Ar fi un miracol ca România să mai salveze banii din PNRR pentru reforma pensiilor magistraților.

Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei
Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei

Fenomenul furtului de lemn din pădurile României pare de neoprit. Peste 3.500 de metri cubi de lemn tăiați ilegal au fost descoperiți într-o singură lună la controalele făcute de Garda Forestieră.