Poveste tragică. Două surori au fost ucise după ce s-au îndrăgostit de falși soldați americani
Surorile, în vârstă de 71 și 74 de ani s-au îndatorat la un creditor, după ce s-au îndrăgostit de falși generali americani cărora le trimiteau bani.
Poliția suspectează că femeile și bărbatul, care avea probleme psihice, au fost uciși de creditorul lor. Ele îi datorau acestuia 60.000 de euro.
Cele două surori au fost atacate în 2022, fiind bătute cu ciocanul, tot din cauza unei datorii. Agresorul a făcut închisoare șase luni și a fost eliberat în ianuarie. În prezent, acesta este principalul suspect.
Cum au fost păcălite femeileAngeles și Amelia i-au cunoscut pe falșii soldați pe Facebook și cu toate că au fost avertizate că e o escrocherie ele au continuat să le trimită bani. Ele și-au vândut casa pentru a ajuta escrocii.
Falșii soldați le cerau bani pentru diverse pretexte, inclusiv deschiderea unei afaceri și deblocarea unei presupuse moșteniri de șapte milioane de euro.
Rămase fără bani, femeile au ales să facă împrumuturi la persoane îndoielnice.
Poliția a fost alerată de vecinii care nu îi mai văzuseră pe cei trei frați de o lună și nu răspundeau la apeluri sau mesaje. Anchetatorii au găsit cele trei cadarvre semi-carbonizate în locuința lor din apropiere de Madrid.