Ordinul dat de împăratul Austriei când a izbucnit răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan în Transilvania, în 1784

În iarna anului 1783, Horea a mers la Viena la împărat cu o delegaţie. Revenit în Transilvania, în primăvara anului 1784, Horea a obţinut din partea lui Iosif al II-lea o cerinţă către conducătorii Transilvaniei să fie oprite persecuţiile funcţionarilor Domeniului şi Comitatului la adresa ţăranilor iobagi până ce vor fi realizate cercetările cu privire la nemulţumirile răsculaţilor, iar cei care au fost arestaţi iniţial să fie puşi în libertate, potrivit volumului ''De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate'' (Corneliu Albu, Editura Dacia Traiana, Bucureşti).

Horea fusese anterior de câteva ori la împărat pentru prezentarea situaţiei ţăranilor iobagi din Transilvania, Iosif al II-lea având cunoştinţă despre viaţa grea şi sarcinile numeroase ale ţăranilor iobagi, a căror situaţie socială fusese serios afectată, precum şi de gradul de nemulţumire în creştere faţă de nobili şi măsurile acestora.

Răscoala a avut un dublu caracter social şi naţional, fiind declanşată în primele zile ale lunii noiembrie 1784 de ţăranii iobagi împotriva nobililor, conform ''Istoria Modernă a Românilor (1774-1848) partea I: 1774-1848'' (Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001).

Izbucnirea confruntărilor în primele zile ale lunii noiembrie, în comuna Mesteacăn din Zarand, pe fondul nemulţumirilor uriaşe ale ţărănimii avea să cunoască o rapidă extindere în comitatul Hunedoarei, al Albei, al Clujului şi al Turzii.

La 5 noiembrie 1784, ţăranii răsculaţi au ocupat Câmpenii, iar apoi Abrudul. Peste tot ţăranii iobagi români se ridică la luptă şi lovesc din plin, consemnează volumul ''De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate'' (Corneliu Albu, Editura Dacia Traiana, Bucureşti).

La început, răscoala contabilizează numeroase victorii de partea ţăranilor iobagi, dar apoi sunt duşi la tratative unde se unelteşte şi se tergiversează pentru ca în cele din urmă să fie convinşi să adere la ideile de pacificare, pe capul liderilor răscoalei fiind puse importante sume pentru capturarea acestora, respectiv 300 de galbeni, indică sursa citată anterior.

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost o pagină sângeroasă din istoria Transilvaniei. De la momentul Unio Trium Nationum răscoala este strigătul şi suspinul de disperare cel mai accentuat, menţionează Corneliu Albu în lucrarea sa ''De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate'' (Editura Dacia Traiana, Bucureşti).

După ce împăratul Iosif al II-lea a dat ordinul pentru reprimarea răscoalei, pentru prinderea liderilor revoltei s-a pus o recompensă de 300 de galbeni. Primul capturat a fost Crişan, care a fost prins în munţi, iar Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scorocet de pe Someş, la 27 decembrie 1784. Au fost duşi la Alba Iulia şi închişi în închisoarea de aici pentru a fi judecaţi.

Răscoala din 1784 a avut un caracter social şi naţional, manifestându-se prin cererile exprimate la nivelul caracterului social, dar şi prin elemente care au privit conştiinţa naţională românească. Ulterior, în accepţiunea sa şi în aprecierile sale transmise, Nicolae Bălcescu, unul dintre liderii marcanţi ai revoluţiei de la 1848, trimitea la răscoala lui Horea ca la un demers al unui premergător al luptei pentru libertate socială şi naţională din epoca modernă, conform lucrării profesorului universitar doctor Nicolae Isar - ''Istoria Modernă a Românilor (1774-1848) partea I: 1774-1848''