La un pas de tragedie. Un alpinist a căzut de pe un perete de gheață din Alpii Elvețieni

muntii alpi
Shutterstock

Un alpinist care a căzut de pe un perete de gheaţă la circa 40-50 de metri de vârful muntelui Jungfrau din Alpii elveţieni a fost salvat.

 

Alpinistul accidentat a fost cu greu salvat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat vineri organizaţia Air-Glaciers, potrivit DPA.

Bărbatul a fost transportat la spital cu răni grave în urma accidentului produs miercuri, potrivit Air-Glaciers și Agerpres.

Ceaţa şi vântul puternic cu rafale de până la 100 de kilometri pe oră au îngreunat operaţiunea de salvare.

Un elicopter i-a adus mai întâi salvatori în apropiere de locul accidentului, iar aceştia au urcat apoi până la victimă. Bărbatul era însă atât de grav rănit, încât salvatorii au chemat în ajutor un medic specializat în urgenţe, care a ajuns la locul accidentului pe aceeaşi rută.

Citește și
colaj alpi
Momentul terifiant, dar inedit în care un schior cade într-un crater format în zăpadă, în Alpi | VIDEO

Echipa de salvatori l-a transportat pe alpinistul rănit într-o zonă fără ceaţă cu un snowmobil special, iar de acolo victima a fost preluată de un elicopter care l-a dus la spital.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Ursoaica din Alpi care a ucis un tânăr în Italia ar putea ajunge în rezervația de la Zărnești
Ursoaica din Alpi care a ucis un tânăr în Italia ar putea ajunge în rezervația de la Zărnești

O ursoaică din Alpii italieni, condamnată inițial la moarte de autoritățile din peninsulă, după ce a ucis un tânăr care alerga prin pădure, ar putea fi adusă la noi.

Momentul terifiant, dar inedit în care un schior cade într-un crater format în zăpadă, în Alpi | VIDEO
Momentul terifiant, dar inedit în care un schior cade într-un crater format în zăpadă, în Alpi | VIDEO

Un schior francez a filmat momentul terifiant în care cade într-un crater masiv format în zăpadă, în timp ce schia în Alpii elvețieni.

Trei schiori daţi dispăruţi au fost găsiţi morţi în urma unei avalanşe în Alpi
Trei schiori daţi dispăruţi au fost găsiţi morţi în urma unei avalanşe în Alpi

Trei schiori daţi dispăruţi joi după ce au fost surprinşi de o avalanşă în Alpi, în nordul Italiei, au fost găsiţi morţi, vineri dimineaţă, în urma reluării operaţiunilor de căutare, a confirmat serviciul italian de salvamont Socorro Alpino.

Patru morți și mai mulți răniți în urma unei avalanșe în Munții Alpi. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile lor”
Patru morți și mai mulți răniți în urma unei avalanșe în Munții Alpi. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile lor”

Patru persoane au murit şi altele au fost rănite în urma unei avalanşe care s-a produs, duminică, la ora prânzului, pe gheţarul Armancette din Munţii Alpi, a anunţat pe Twitter ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin.

Un român a murit în Alpi, a doua zi după ce a scăpat cu viață dintr-o avalanșă. Se întorsese să-și recupereze câinii
Un român a murit în Alpi, a doua zi după ce a scăpat cu viață dintr-o avalanșă. Se întorsese să-și recupereze câinii

Un român stabilit în Italia de peste 20 de ani, cunoscut antrenor de ciclism, a murit în Alpi a doua zi după ce a scăpat cu viață dintr-o avalanșă.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.