Cine a scris Biblia. Există mai multe teorii despre autorii celei mai vândute cărți din lume
De-a lungul secolelor, miliarde de oameni au citit Biblia. Savanții și-au petrecut viețile studiind-o, în timp ce rabinii, slujitorii și preoții s-au concentrat pe interpretarea, predarea și predicarea paginilor sale.
Biblia a fost tradusă în aproximativ 700 de limbi și, deși nu există cifre exacte ale vânzărilor, este considerată în general cea mai bine vândută carte din lume.
Dar, în ciuda influenței incontestabile, misterele continuă să existe atunci când vorbim despre Biblie. Chiar și după aproape 2.000 de ani de existență și secole de investigații, încă nu știm cu certitudine cine a scris diferitele sale texte, când au fost scrise sau în ce circumstanțe.
Vechiul Testament: Teoria singurului autor
Vechiul Testament, sau Biblia ebraică, povestește istoria oamenilor din Israel timp de un mileniu, începând cu crearea lumii și a oamenilor de către Dumnezeu, și conține poveștile, legile și lecțiile morale care formează baza religioasă a vieții atât pentru evrei, cât și pentru creștini. Pentru cel puțin 1.000 de ani, tradiția a spus că există un singur autor al primelor cinci cărți ale Bibliei - Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, și Deuteronomul.
Acel singur autor se crede că a fost Moise, profetul evreu care a eliberat din captivitatea din Egipt israeliți și i-a ghidat prin Marea Roșie către Țara Făgăduinței.
Încă de la început, cititorii Bibliei au observat că există pasaje scrise de Moise la care el însuși nu ar fi avut cum să fie martor: moartea sa, de exemplu, care apare la sfârșitul Deuteronomului. Un volum din Talmud, colecția de legi evreiești scrise între secolele III și V d.Hr., a tratat această problemă explicând că Iosua (succesorul lui Moise) cel mai probabil a scris acele versete.
„Asta este opinia multora”, spune Joel Baden, profesor la Yale Divinity School și autorul „The Composition of the Pentateuch: Renewing the Documentary Hypotesis”.
Până la începutul Iluminismului, în secolul XVII, majoritatea cercetătorilor religioși puneau la îndoială mai serios ideea autorului Moise, precum și ideea că Biblia ar fi putut fi opera unui singur autor. Primele cinci cărți erau pline de materiale contradictorii și repetitive și adesea păreau să spună versiuni diferite ale poveștii israeliților chiar și într-o singură secțiune de text.
După cum explică Baden, „exemplul clasic” al unei astfel de confuzii este povestea potopului lui Noe.
„Citești și spui: nu știu câte animale a luat Noe cu el pe arcă. Într-o frază spune că două animale din fiecare specie. În altă frază spune că a luat două animale din câteva specii și alte 14 animale”, spune Baden. În același caz, în unele pasaje scrie că potopul a durat 40 de zile, în altele scrie că 150 de zile.
Vechiul Testament: O varietate de școli de savanți
Pentru a explica repetițiile și contradicțiile, cei mai mulți savanți spun că poveștile și legile conținute de Biblie au fost transmise pe cale orală, prin proză sau poezii, de-a lungul secolelor. Începând din secolul VII î.Hr., mai mulți autori le-au scris diferit de mai multe ori până au ajuns să fie o carte unitară așa cum o vedem astăzi.
Noul Testament: Cine a scris Evangheliile
Așa cum Vechiul Testament relatează povestea israeliților din mileniul precedent nașterii lui Iisus Hristos, Noul Testament consemnează viața Sa, de la naștere și învățăturile Sale până la moarte și înviere. Din anul 70 d.Hr, la aproximativ patru decenii de la crucificarea lui Iisus, au apărut patru cronici scrise anonim despre viața Sa, care au devenit documente centrale în credința creștină. Numite după cei mai devotați discipoli sau apostoli ai lui Iisus - Matei, Marcu, Luca și Ioan - cele patru Evanghelii canonice au fost considerate în mod tradițional a fi relatări ale martorilor oculari despre viața, moartea și învierea lui Iisus.
Însă, pentru mai mult de un secol, savanții au fost de acord că Evangheliile nu au fost scrise de oamenii cărora le sunt atribuite. De fapt, se pare că aceste povești au fost comunicate inițial pe cale orală și s-au transmis de la generație la generație până să fie scrise.
„Numele sunt atașate titlului Evangheliei („Evanghelia după Matei”). Însă aceste titluri sunt adăugate mai târziu Evangheliilor, puse de editori și cărturari pentru a informa cititorii despre cine credeau că se află în spatele scrierilor”, a scris savantul Bart Ehram în „Jesus, Interrupted”.
În mod tradițional, 13 din 27 de cărți ale Noului Testament au fost atribuite Apostolului Pavel, care s-a convertit la creștinism după ce l-a întâlnit pe Iisus pe drum spre Damasc și a scris o serie de scrisori care au ajutat la răspândirea credinței în lumea mediterană. Însă savanții spun acum că doar șapte epistole de-ale lui Pavel îi sunt atribuite. Se crede că acestea au fost scrise între anii 50-60 d.Hr., făcându-le cele mai vechi dovezi cunoscute despre creștinism. Epistolele anterioare ar fi putut fi scrise de adepți ai lui Pavel care i-au folosit numele pentru a da autenticitate lucrărilor.
Începând cu secolul IV d.Hr., creștinismul a fost stabilit ca religie dominantă în lumea Occidentală, iar Noul și Vechiul Testament ca cele mai sfinte texte. În următoarele secole, Biblia a devenit un punct central pentru viețile și credințele a milioane de oameni de pe glob, în ciuda misterelor care se învârt în jurul originilor sale.
