Proiecte promițătoare la Drama Room 2025. PRO TV oferă premiu un acord de dezvoltare a proiectului câștigător

Drama Room 2025
tiff.ro

A cincea ediție a Drama Room, program dedicat regizorilor, scenariștilor și producătorilor interesați de dezvoltarea de seriale sau mini-serii, și-a anunțat proiectele selecționate.

 

Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 iunie 2025, în cadrul RO Days | Industry Events, parte din Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 24-a (13–22 iunie, Cluj-Napoca).

Proiectele selectate anul acesta sunt:
Frații – Elias Ferchin
Contabilul – Bogdan Drumea
Parfumul Teilor – Viorel Ursu
ReGym – Alexandru Pintică și Alberto Niculae

Cei patru creatori vor participa la ateliere și sesiuni de mentorat susținute de tutorele principal al ediției, Bonnie Williams, expert internațional în comunicare și pitching, colaborator al unor festivaluri de renume precum Series Mania, IDFA sau Serial Killer Festival.

Pe 20 iunie, în cadrul unei sesiuni de pitch deschise profesioniștilor din industrie, proiectele vor fi prezentate în fața unui juriu format din Gabriela Iacob (Head of Scripted Content – PRO TV), Vinca Wiedemann (producătoare și consultant de scenarii) și Emmanuel Eckert (director de achiziții și producător).

Citește și
oameni pe strada
Sectorul bugetar de unde nu se taie niciun salariu, pentru că nu au de unde. Angajații de aici au doar 3.000 lei pe lună

Unul dintre cele patru proiecte va fi distins cu Premiul pentru cel mai bun serial – Best Series Project Award – oferit de PRO TV, care constă într-un acord de dezvoltare a proiectului câștigător.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Sectorul bugetar de unde nu se taie niciun salariu, pentru că nu au de unde. Angajații de aici au doar 3.000 lei pe lună
Sectorul bugetar de unde nu se taie niciun salariu, pentru că nu au de unde. Angajații de aici au doar 3.000 lei pe lună

Guvernul nu va tăia salariile din Cultură pentru că oamenii de aici au oricum cele mai mici venituri din sectorul bugetar, spune ministrul Culturii, Andras Demeter. Potrivit acestuia, mulți angajați au salarii și de doar 3.000 de lei pe lună.

TikTok rescrie preferințele de lectură. Un cititor a comandat cărți în valoare de 82.000 de lei
TikTok rescrie preferințele de lectură. Un cititor a comandat cărți în valoare de 82.000 de lei

Joi se împlinesc 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Un prilej de activități festiviste, dar și un bilanț dureros despre ce mai înseamnă mersul la bibliotecă, muzee și teatru pentru o mare parte a populației.

Mihai Eminescu – viața celui mai cunoscut poet și prozator român. Povestea bancnotei de 500 de lei
Mihai Eminescu – viața celui mai cunoscut poet și prozator român. Povestea bancnotei de 500 de lei

Mihai Eminescu rămâne, fără îndoială, unul dintre cele mai prețioase repere ale culturii române.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.