Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel mai important eveniment pentru comunitatea LGBTQIA+. Când și unde va avea loc a 19-a ediție a Bucharest PRIDE

Asociația ACCEPT anunță cea de-a 19-a ediție a Bucharest PRIDE. Anul acesta, cel mai amplu eveniment dedicat comunității LGBTQIA+ din România și aliaților săi se va desfășura în perioada 21-29 iunie.  

Sub umbrela tematică We are ready, organizatorii pregătesc un întreg maraton de evenimente culturale și comunitare, parte dintr-un program care va culmina cu Marșul Bucharest Pride, programat pe 29 iunie. Peste 25.000 de oameni sunt așteptați în stradă pentru a celebra diversitatea și pentru a revendica drepturile comunității LGBTQIA+.

Pentru a al doilea an la rând, Bucharest Pride abordează nevoia urgentă de recunoaștere legală și protecție a tuturor familiilor formate din persoane de același sex și va transmite un mesaj din partea societății: We are ready.

Suntem pregătiți pentru o Românie în care persoanele LGBTQIA+ și familiile lor sunt văzute, recunoscute și protejate. Adoptarea unor legi care să răspundă acestor nevoi reale nu mai suportă amânare.

Citește și
Bucharest Pride
Marşul Bucharest Pride 2023 şi „Marşul pentru normalitate”, în Bucureşti | GALERIE FOTO

În ciuda discursului descurajator al decidenților politici, statisticile arată că societatea românească este, în 2024, mai pregătită pentru egalitate decât a fost vreodată. Conform datelor publicate în cel mai recent studiu ACCEPT, nivelul de susținere și empatie al românilor față de familiile LGBTQIA+ a crescut considerabil în ultimii ani.

O majoritate istorică reprezentată de 56% dintre aceștia sunt de acord cu căsătoria sau cu o altă formă de recunoaștere legală a familiilor formate din persoane de același sex - cu 13 puncte procentuale mai mulți decât în 2021. În plus, 72% dintre români consideră că familiile lor nu ar avea nimic de pierdut dacă familiile same sex ar avea drepturi egale, potrivit unui comunicat al asociației.

,,Iubirea este înnăscută, ura este învățată. Cu toții știm să acceptăm, să existăm, să iubim, chiar dacă uneori avem nevoie de timp ca să-nvățăm s-o arătăm. Față de noi înșine, dar și față de ceilalți. E un proces prin care o bună parte a societății a trecut deja. Pentru unii durează mai mult, pentru alții mai puțin.

Pe oamenii care și l-au asumat și care și-au amintit că nu ura este cea care ne va ajuta să creștem împreună, ci iubirea și înțelegerea față de ceilalți, noi îi numim aliați. Și le mulțumim. Suntem pregătiți este despre noi toți: persoane LGBTQIA+, familiile noastre, aliați ai comunității - oameni care zi de zi fac pași către o lume mai primitoare, mai diversă, mai incluzivă.

Cu toții suntem, într-o formă sau alta, pregătiți pentru iubire! Suntem doar în etape diferite de acceptare a acestui fapt.’’, subliniază Florian-Mihail Păun, coordonatorul Bucharest Pride 2024.

Marșul Bucharest Pride: 29 iunie

Încă din 2004, comunitatea LGBTQIA+ din România iese în stradă pentru a-și celebra identitatea, pentru a-și face vocea auzită și pentru a-și revendica drepturile.

În 2023, marșul comunității LGBTQIA+ a atras peste 25.000 de persoane, cu mult mai multe decât în 2022, când s-au alăturat marșului 15.000 de participanți.

Pentru 2024, organizatorii preconizează o creștere exponențială a gradului de participare, ca reacție la atitudinea sfidătoare pe care Guvernul o afișează în raport cu nevoile comunității LGBTQIA+ din România.

Pride Park 2023: 27-29 iunie, Parcul Izvor

Cu prima ediție organizată în 2021, Pride Park a devenit rapid unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate în București, în aer liber.

Ca promotor al diversității, acest festival aduce în lumina reflectoarelor talentele artiștilor LGBTQIA+ autohtoni, oferindu-le vizibilitate și celebrând creațiile culturale care îmbrățișează și reprezintă comunitatea LGBTQIA+.

De asemenea, Pride Park construiește un spațiu sigur pentru inițiativele și proiectele altor organizații LGBTQIA+ din România. Accesul la toate evenimentele din cadrul Pride Park este gratuit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult