Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Sociologul Gelu Duminică: Nu poporul e de vină, ci liderii

Sociologul Gelu Duminică menţionează, într-o postare pe Facebook, duminică noapte, comentând situaţia alegerii lui Călin Georgescu, că nu poporul „e de vină", ci liderii care şi-au bătut joc de el.

Specialistul spune că „lehamitea faţă de clasa politică actuală e foarte mare şi modul ăsta agresiv de a face politică nu (mai) ajută pe nimeni. Şi nici marota "X e singura soluţie", pentru că oamenii vor găsi o alta. Care nu e X, comentează Gelu Duminică.

„De mult prea mulţi ani, "partidele democratice" s-au îndepărtat de agenda cetăţeanului simplu care s-a simţit din ce în ce mai abandonat. Zilele trecute atrăgeam atenţia asupra discursului strident pe care susţinătorii îl foloseau pentru ai pune in cea mai buna imagine (chipurile) pe ai lor candidaţi. Am atras atenţia că acest ton, dublat de imaginea de 2 lei a politicianului român, nu ajută cu nimic, ba chiar din contra. Şi că indepartează parte din electorat. Am fost înjurat şi jignit chiar de cei care se consideră "apărători ai democraţiei". Că am şi eu dreptatea mea, se vede în cifrele actuale”, scrie Gelu Duminică pe Facebook.

Sociologul menţionează că ascensiunea lui Călin Georgescu nu e întâmplătoare: „În lipsa unor "politicieni" care se poartă ca nişte lideri (unificatori), oamenii caută "salvatori". Lehamitea faţă de clasa politică actuală e foarte mare şi modul ăsta agresiv de a face politică nu (mai) ajută pe nimeni. Şi nici marota "X e singura soluţie", pentru că oamenii vor găsi o alta. Care nu e X. E nevoie de mult mai mult echilibru, generat de o înţelegere profundă a României reale şi diverse. Şi de oameni noi în politică. De nu vom face asta repede, lucrurile vor arăta şi mai rău. Pentru noi şi pentru toţi cei care ne urmează”, conchide socilologul în postarea de pe pagina sa de Facebook.

Candidatul independent Călin Georgescu este pe locul 1, cu 22.1% din voturi, conform rezultatelor, după centralizarea a 81,32% din voturile exprimate la alegerile prezidenţiale de duminică.

Citește și
candidati alegeri
REZULTATE alegeri prezidențiale 2024. Cifre oficiale BEC în timp real. Călin Georgescu, pe primul loc după 99% dintre secții

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult