Câți bani au primit influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu. Unii regretă și se delimitează acum de el

×
Publicitate

După ascensiunea fulminantă, obţinută pe TikTok și cu ajutorul influencerilor, Călin Georgescu a început să-şi piardă o parte dintre susținători.

Omul de afaceri Ștefan Mandachi, a recunoscut deja public că regretă asocierea cu independentul, ajuns în turul doi, și spune că nu s-a informat suficient înainte să îl promoveze.

Alții, chiar le-au mărturisit urmăritorilor că au fost plătiți să promoveze ideea de echilibru și verticalitate, în spatele căreia s-ar fi aflat, de fapt, acelaşi Georgescu. Creatorii de conținut ar fi crezut că promovează noţiunea de vot, și nu un candidat anume. La rândul lui, Călin Georgescu susţine că a fost sprijinit doar de voluntari.

Pe platforma TikTok, care a jucat un rol important în ascensiunea candidatului-surpriză Călin Georgescu, au început să apară și mesaje critice din partea utilizatorilor.

Utilizator: L-am susținut pe Călin Georgescu, dar acum nu mai sunt de acord cu ce spune despre Europa. Nu voi mai merge pe mâna lui."

Citește și
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Utilizator: „Eu am votat cu el că n-am știut cine este și acum m-am răzgândit."

Aceste reacții au fost declanșate de mărturisirile unui influencer cu 50.000 de urmăritori, care a recunoscut că a fost plătit pentru a promova hashtag-ul #echilibrușiverticalitate, asociat indirect cu candidatul Călin Georgescu, potrivit celor de la Expert Forum.

Alex Stremițeanu, influencer TikTok: „O să votez o persoană care simt că este deschisă la minte și care are o gândire fresh și actualizată, din 2024 și nu din era dinozaurilor."

Tânărul regretă acum că a influențat alegerea urmăritorilor săi fără a se informa suficient despre candidat.

Alex Stremițeanu, influencer TikTok: Cred că aceste calități pe care le-am prezentat nu îl definesc pe domnul Călin Georgescu. Mie îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie fără să-mi dau seama ce fac. (…) Mulți dintre noi am fost folosiți fără să știm în ce ne băgăm."

Și omul de afaceri Ștefan Mandachi și-a cerut scuze public pentru promovarea indirectă a candidatului. Podcastul său, în care a apărut alături de Călin Georgescu, a devenit viral.

Ștefan Mandachi: „Recunosc că am greșit pentru că nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. (…) Nu rezonez sub nici o formă cu viziunea despre NATO, despre UE, legionari, mareșali, despre 5G, sub nici o formă! Ce ne-am face noi fără NATO, în condițiile în care avem un vecin asupritor?"

La rândul său, senatorul PSD Daniel Zamfir și-a retras public susținerea pentru Călin Georgescu, declarând că: „Am făcut o declarație profund greșită, fără să fie la curent cu afirmațiile extrem de grave ale lui Călin Georgescu în legătură cu NATO, Uniunea Europeană și conflictul din Ucraina."

Potrivit Expert Forum, creatorii de conținut care au promovat hashtag-ul #echilibrușiverticalitate au fost plătiți în funcție de numărul de urmăritori, sumele variind între 400 și 2.600 de lei pe postare. Hashtag-ul a ajuns la aproape 2,4 milioane de utilizatori.

Mădălina Voinea, Expert Forum: „Cea mai mare problemă este manipularea fluxului de informații. Feed-ul a devenit dominat obsesiv de acest candidat, cu o portretizare exclusiv pozitivă. (…) Problema nu este că au primit bani pentru promovare, ci că a fost vorba despre conținut politic nemarcat."

În prezent, TikTok-ul românesc numără 8,9 milioane de utilizatori, iar hashtag-ul #calingeorgescu a acumulat 120 de milioane de vizualizări în perioada septembrie-alegeri.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.