Sondaj INSCOP: Geoană, Ciolacu şi Simion, consideraţi candidaţii cel mai bine pregătiţi pentru funcția de președinte

alegeri, urna vot
Shutterstock

Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, George Simion şi Elena Lasconi sunt consideraţi candidaţii cel mai bine pregătiţi pentru funcţia de preşedinte al României, conform unui sondaj de opinie al INSCOP Research.

Întrebaţi care este, în opinia lor, candidatul cel mai bine pregătit pentru funcţia de preşedinte al României, 20,4% dintre respondenţi îl indică pe Mircea Geoană (independent), 18,1% pe Marcel Ciolacu (PSD), 14,9% pe George Simion (AUR), iar 8,4% pe Elena Lasconi. Pe Nicolae Ciucă (PNL) l-au menţionat 6% dintre participanţii la sondaj, pe Cristian Diaconescu (independent) - 5,8%, pe Ludovic Orban (FD şi PMP) - 2,3% şi pe Kelemen Hunor (UDMR) - 2,1%. Cristian Terheş (PNCR) a fost ales de 1,6%, iar Ana Birchall (independent) de 0,8%.

0,8% au menţionat alt candidat. 8,5% nu ştiu sau nu pot aprecia, în timp ce 8,1% nu-l consideră pe niciunul dintre candidaţi ca fiind bine pregătit. 2,2% nu răspund.

"Sunt de părere că Mircea Geoană este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcţia prezidenţială în special: votanţii USR, persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din Bucureşti şi din mediul urban. Consideră că Marcel Ciolacu este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcţia de preşedinte al României în special: votanţii PSD, persoanele peste 60 de ani. Cred că George Simion este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcţia de preşedinte al României în special: votanţii AUR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie primară şi utilizatorii TikTok", reiese din comunicatul INSCOP Research.

Pe de altă parte, întrebaţi care ar fi candidatul cel mai slab pregătit pentru funcţia de preşedinte al României, 19,9% l-au indicat pe George Simion (AUR), 13,1% au menţionat-o pe Elena Lasconi (USR), 12,8% pe Marcel Ciolacu (PSD), iar 10,5% pe Nicolae Ciucă (PNL). Ludovic Orban (FD şi PMP) a fost indicat de 6,8% dintre cei chestionaţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 5,2%. Mircea Geoană (independent) este văzut ca cel mai slab pregătit candidat de 4,6% dintre cei intervievaţi, Ana Birchall (independent) de 3,6%, Cristian Terheş (PNCR) de 3,5% şi Cristian Diaconescu (independent) de 2%.

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

1% au indicat un alt candidat. 13,3% nu ştiu sau nu pot aprecia, în timp ce 0,8% nu-l consideră pe niciunul dintre candidaţi ca fiind slab pregătit. 2,6% nu răspund.

"Cred că George Simion este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcţia de preşedinte al României în special: votanţii lui Mircea Geoană şi ai Elenei Lasconi, votanţii PNL şi ai USR, persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din Bucureşti şi din urbanul mare. Sunt de părere că Elena Lasconi este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcţia prezidenţială în special: votanţii lui Marcel Ciolacu şi ai lui George Simion, votanţii PSD şi persoanele cu vârsta de peste 60 de ani. Votanţii Elenei Lasconi şi tinerii sub 30 de ani cred cel mai mult că Nicolae Ciucă este candidatul cel mai slab pregătit din cursa prezidenţială. Cred că Marcel Ciolacu este candidatul cel mai slab pregătit pentru prima funcţie în stat mai ales: votanţii Elenei Lasconi şi ai lui George Simion, tinerii sub 30 de ani", menţionează sursa citată.

Barometrul a fost realizat la comanda cotidianului 'Libertatea' în perioada 11-18 octombrie. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eşantionului a fost de 1.106 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.