Cine sunt candidații AUR la alegerile europarlamentare. Un descendent al unui domnitor al Moldovei, pe listă
Alianţa AUR este compusă din Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Republican din România (PRR) şi Partidul Naţional Conservator Român (PNCR).
Cristian Terheş este singurul europarlamentar în funcţie de pe această listă. El a candidat la precedentele alegeri europene, din anul 2019, pe listele PSD, în baza unui protocol pe care social-democraţii l-au încheiat atunci cu PNŢCD.
De altfel, nici la actualele alegeri Terheş nu candidează ca membru AUR, ci al Partidului Naţional Conservator Român, formaţiune politică parte a Alianţei AUR.
Al doilea pe listă este senatorul Claudiu Târziu, preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR, fost copreşedinte al partidului.
Pe locurile trei şi patru se află doi avocaţi - Gheorghe Piperea, respectiv Georgiana Teodorescu. Urmează deputatul Adrian Axinia şi prinţul Şerban Dimitrie Sturdza, urmaş al lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei între anii 1834 şi 1849.
Prezenţe insolite printre candidaţii Alianţei AUR mai sunt fosta atletă Monica Iagăr, dar şi actriţa Maria Lăcrămioara (Mara) Nicolescu.
Pe listele Alianţei AUR se mai află:
* Gabriella Dumitrescu (AUR) - şef serviciu Camera Deputaţilor
* Laura Gherasim (AUR) - director general
* Nicolae Vlahu (AUR) - avocat
* Mihail Neamţu (PRR) - antreprenor
* Peter Costea (AUR) - avocat
*Aurelian Popa (AUR) - dezvoltator software
* Dan Tanasă (AUR) - deputat
* Octavian Gurlui (AUR) - profesor universitar
* Emanuela Dascălu (AUR) - conferenţiar universitar
* Viorica Năstăsoiu (AUR) - profesor
* Monica Iagăr (AUR) - pensionar
* Cristian Mancaş (AUR) - preşedinte al Fundaţiei George Enescu
* Veronica Grosu (AUR) - profesor universitar
* Avram Fiţiu (AUR) - conferenţiar universitar
* Elena Doboş (AUR) - consilier parlamentar
* Radu Baltasiu (AUR) - profesor universitar
* Dumitru Dragoman (AUR) - conferenţiar universitar
Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene îi vor alege, în perioada 6 - 9 iunie, pe cei 720 de reprezentanţi în Parlamentul European pentru următorii cinci ani.
În România, cetăţenii cu vârsta de cel puţin 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, îşi vor desemna, pe 9 iunie, cei 33 de reprezentanţi în PE.
Sursa: Agerpres
Etichete: candidati , aur , alegeri europarlamentare
Dată publicare: 03-06-2024 10:22