Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Calendarul referendumului local din 24 noiembrie. Bucureștenii trebuie să răspundă la trei întrebări

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a emis marţi, dispoziţia prin care se aprobă programul calendaristic al acţiunilor necesare Referendumului local din 24 noiembrie, din Bucureşti, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Bucureștenii sunt invitaţi să răspundă cu „DA" sau „NU" la trei întrebări:

1. ⁠Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti? ⁠

2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Astfel, potrivit programului calendaristic aprobat de edilul Capitalei, cel mai târziu la data de 12 noiembrie 2024 se stabilesc condiţiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate în secţiile de votare din Bucureşti, pentru referendumul local, de această acţiune fiind responsabilă Autoritatea Electorală Permanentă. AEP a transmis deja un comunicat în acest sens în care anunţă că a aprobat această hotătâre, ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României.

Cel mai târziu până la data de 19 noiembrie 2024 vor fi imprimate buletinele de vot pentru referendumul local, autoritatea răspunzătoare de acţiune fiind Regia Autonomă „Monitorul Oficial".

Potrivit calendarului referendumului, până cel mai târziu cu trei zile înaintea datei alegerilor – 21 noiembrie 2024 – se vor întocmi şi tipări listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare, responsabili de acest lucru fiind primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.

În preziua datei alegerilor - 23 noiembrie 2024, ora 7:00 se încheie campania pentru referendumul local, care a început la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului local. În preziua premergătoare datei alegerilor – 23 noiembrie 2024 – se distribuie către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din Municipiul Bucureşti următoarele materiale electorale: un exemplar al listei electorale permanente pentru referendumul local; buletinele de vot pentru referendumul local; ştampila de control; ştampilele cu menţiunea „VOTAT"; formularele pentru încheierea proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, pentru referendumul local; formularele listei electorale suplimentare şi ale extrasului din listele electorale, pentru referendumul local; formularele necesare pentru consemnarea situaţiilor semnalate de Sistemul informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal; alte materiale stabilite prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente; câte un buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral al sectorului Municipiului Bucureşti, pe care le vor afişa la sediul secţiei de votare. Autoritatea care realizează acţiunea – primarii sectoarelor municipiului Bucureşti. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal.

Calendarul referendumului local din 24 noiembrie mai cuprinde:

În ziua premergătoare datei alegerilor – 23 noiembrie 2024 – Afişarea la sediul fiecărei secţii de votare din Municipiul Bucureşti a câte unui buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti.

În ajunul datei alegerilor – 23 noiembrie 2024, ora 18:00 – Prezentarea la sediul secţiei de votare din Municipiul Bucureşti şi dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare; dispunerea îndepărtării materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare şi fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti, împreună cu membrii acestuia. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal.

În ajunul datei alegerilor, între orele 18:00 şi 20:00 – 23 noiembrie 2024 – Primirea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti.

În ziua votării – 24 noiembrie 2024, ora 6:00 – Verificarea urnelor, a listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor; consemnarea, în procesele-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, a numărului buletinelor de vot primite şi a numărului buletinelor de vot lipsă, pe măsura deschiderii pachetelor sigilate, aplicarea ştampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea; închiderea şi sigilarea urnelor prin aplicarea ştampilei de control. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din Municipiul Bucureşti, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor acreditate. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal cu operaţiunile efectuate şi constatările făcute.

În ziua alegerilor – 24 noiembrie 2024, ora 7:00 – Începerea votării.

În ziua alegerilor – 24 noiembrie 2024, ora 21:00 – Încheierea votării.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute de Art. 46 alin (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot vota până cel mult la ora 23:59.

În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării - 25 noiembrie 2024, ora 21:00 – Numărătoarea voturilor şi încheierea proceselor-verbale. Înaintarea către biroul electoral al Municipiului Bucureşti a dosarului conţinând procesele-verbale cuprinzând rezultatele votării, toate contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi materialele la care acestea se referă, precum şi dosarele cuprinzând listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste, precum şi ştampila de control. Autoritatea care realizează acţiunea – Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, însoţit, la cerere, de alţi membri ai biroului electoral respectiv. Dosarele sigilate şi ştampilate se înaintează sub pază personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În termen de 24 de ore de la primirea dosarelor, cel mai târziu la data de 26 noiembrie 2024 – Trimiterea câte unui exemplar al fiecărui proces-verbal întocmit de birourile electorale ale secţiilor de votare la Tribunalul Bucureşti. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti.

Acţiunea se realizează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În termen de 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal de la birourile electorale ale secţiilor de votare – 27 noiembrie 2024 – Înaintarea către Biroul Electoral Central a procesului-verbal, împreună cu procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, precum şi cu toate contestaţiile şi întâmpinările primite de competenţa Biroului Electoral Central, însoţite de ştampila biroului electoral respectiv. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti. Dosarele sigilate şi ştampilate se înaintează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În termen de 24 de ore de la înregistrarea ultimului dosar primit de la birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti – 28 noiembrie 2024 – Centralizarea/totalizarea şi validarea rezultatelor referendumului local. Autoritatea care realizează acţiunea – Biroul Electoral Central. Acţiunea se realizează prin decizie adusă la cunoştinţă publică prin afişarea pe pagina proprie de internet, se mai arată în comunicatul citat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult