(P) Prof. Dr. Octav Ginghină: „Intervenția chirurgicală pentru cancerul tiroidian oferă șanse bune de vindecare”

62395081

Chirurgia oncologică este o ramură extrem de importantă în tratarea pacienților cu tumori maligne, îndepărtarea zonei afectate fiind, adesea, primul pas al tratamentului.

Prof. dr. Octav Ginghină este unul dintre medicii salvatori, specializat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, chirurgie endocrină, chirurgie oncologică, chirurgia sânului, chirurgie minim-invazivă și chirurgie robotică. Am stat de vorbă cu dumnealui despre una dintre patrologiile aflate în creștere, ca număr de bolnavi, de la un an la altul - cancerul tiroidian. Statisticile recente arată că numărul de pacienți diagnosticați cu cancer tiroidian crește anual cu 0.8%, în rândul femeilor, și cu 1.5% la bărbați. Odată cu apariția unui număr tot mai mare de cazuri și mortalitatea este în creștere, mai ales în rândul bărbaților.

Care este cel mai complicat caz de cancer tiroidian pe care l-ați întâlnit?

Ȋmi este greu să fac un clasament, ȋntâlnesc constant cazuri complexe. Unul recent, ȋnsă, care ȋmi vine acum ȋn minte, a fost cel al unei paciente în vârstă de 45 de ani, cu un nodul tiroidian foarte mare. Din cauza dimensiunii, după ce biopsia ne-a confirmat diagnosticul oncologic, am decis ȋndepărtarea totală a glandei tiroide, pentru a fi siguri că nu mai există zone afectate de cancer și a minimiza riscul de recidivă. Protejarea nervilor laringieni recurenți, în timpul intervenției, a fost crucială pentru a preveni complicații legate de funcția corzilor vocale. După intervenție, pacienta a fost supusă tratamentului cu iod radioactiv, care ajută la distrugerea oricăror celule canceroase rămase în organism. Această terapie suplimentară joacă un rol important în reducerea riscului de recidivă și îmbunătățirea prognosticului pe termen lung. În ansamblu, acest caz este special din cauza complexității și importanței abordării multidisciplinare a patologiei tiroidiene maligne.

Ce investigații au fost necesare în acest caz? Cum ați ajuns la acest diagnostic?

Citește și
(P) Cum să optimizezi spațiul într-o sală de așteptare mică
(P) Cum să optimizezi spațiul într-o sală de așteptare mică

Pacienta a fost îndrumată către un consult de specialitate, pe baza simptomelor descrise. I s-a făcut o ecografie tiroidiană, pentru evaluarea glandei tiroide și identificarea posibililor noduli. Odată confirmat imagistic nodulul, a fost executată o biopsie cu ac fin. Această procedură presupune prelevarea unei mostre de țesut din nodulul tiroidian suspect, prin intermediul unor ace subțiri ghidate de ecografie. Mostrele de țesut sunt apoi examinate microscopic pentru a determina natura benignă sau malignă a nodulului. Ȋn paralel, i-au fost recoltate analize de sânge specifice, cum ar fi: hormonul tiroidian stimulator (TSH), hormonul tiroidian (T3 și T4) și anticorpii antitiroidieni. Aceste teste pot oferi informații despre funcționarea glandei tiroidiene și pot ajuta la identificarea unor afecțiuni specifice, cum ar fi hipotiroidismul sau hipertiroidismul. Pentru acuratețe, scintigrafia tiroidiană este indicată. Presupune administrarea unei doze mici de substanță radioactivă, pentru a evalua imagistic captarea iodului de către glanda tiroidă. Aceasta poate ajuta la diferențierea între nodulii reci (care nu preiau iod în mod normal) și cei calzi (care preiau iod).

După evaluare și investigații, am stabilit diagnosticul de cancer tiroidian. Acesta necesită o abordare multidisciplinară și colaborarea între endocrinologi, chirurgi, patologi și alte specialități medicale. Pe baza diagnosticului, se poate stabili un plan de tratament adecvat, care poate include intervenția chirurgicală, în cazul de față absolut necesară, terapia cu iod radioactiv, terapia hormonală și/sau radioterapia, în funcție de stadiul și caracteristicile specifice ale bolii.

De ce ați ales aceasta variantă de tratament?

Ca medic, alegerea variantei de tratament pentru cancerul tiroidian se bazează pe mai mulți factori. Ne dorim un tratament optim și individualizat pentru fiecare pacient. Am luat în considerare: tipul și stadiul cancerului, caracteristicile pacientului (vârsta, antecedente medicale, comorbiditățile preexistente etc.), dar și gradul de extindere a tumorii către ganglionii limfatici.

Decizia finală privind tratamentul este luată în urma unei discuții detaliate între medicul specialist și pacient, având în vedere beneficiile și riscurile fiecărei opțiuni terapeutice.

Existau riscuri? Dacă da, care?

Majoritatea intervențiilor chirurgicale tiroidiene sunt realizate cu succes și fără complicații semnificative, dar în orice intervenție chirurgicală există riscuri asociate: complicații generale ale anesteziei, sângerare, leziuni ale nervilor (Este o operație minuțioasă. Cu toate acestea, riscul de leziuni nervoase este minim, mai ales în mâinile unui chirurg experimentat.), hipoparatiroidismul (glandele paratiroide își pot reduce activitatea temporar, dar si-o reiau spontan la scurt timp dupa operație), infecții postoperatorii și formarea de cicatrici. Cu toate acestea, riscul acestor complicații este redus.

Ȋn cât timp se recuperează un pacient după o operație de cancer tiroidian?

Durata recuperării poate varia de la câteva zile, până la câteva saptămâni. În prima etapă, pacientul poate simți oboseală, disconfort la nivelul gâtului, dificultăți de înghițire și modificări ale vocii. Treptat, simptomele se ameliorează, iar omul își poate relua activitățile zilnice obișnuite.

Rezultatele tratamentului pentru cancerul tiroidian sunt influențate de mai mulți factori, printre care gradul de implicare a ganglionilor limfatici, stadiul și tipul bolii. Cu toate acestea, în general, intervenția chirurgicală oferă șanse bune de vindecare, mai ales în cazurile diagnosticate timpuriu. Pacienții care urmează tratamentul recomandat și care beneficiază de monitorizare adecvată au rată mare de supraviețuire pe termen lung.

Care a fost evoluția în cazul pacientei prezentate mai sus?

Pacienta a răspuns bine la tratament și a avut o recuperare fără complicații. Este și va fi monitorizată, pe termen lung, pentru a ne asigura că identificăm, la timp, orice posibilă recidivă sau alte probleme asociate și putem interveni prompt.

Ce recomandări aveți pentru pacienții cu probleme similare?

Vizita la medic este absolut necesară, în cazul în care observați anumite simptome sau modificări ale glandei tiroide. Pentru pacienții oncologici, aș dori să ofer câteva sfaturi și recomandări generale:

Consultațiile și investigațiile periodice sunt importante atât pentru descoperirea la timp a unor probleme de sănătate, cât și pentru pentru detectarea precoce a recidivelor sau a altor probleme legate de cancerul tiroidian. În cazul în care ați primit un diagnostic nefavorabil, comunicarea deschisă cu echipa de medici este esențială, iar respectarea planului de tratament vă poate salva viața. Adoptați un stil de viață sănătos, cu exerciții fizice regulate și informați-vă periodic despre tratamentele nou-apărute.

Articol recomandat de sport.ro
Cum au reacționat ungurii când au văzut lista lui Mircea Lucescu
Cum au reacționat ungurii când au văzut lista lui Mircea Lucescu

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum să optimizezi spațiul într-o sală de așteptare mică
(P) Cum să optimizezi spațiul într-o sală de așteptare mică

Te-ai întrebat vreodată cum poți transforma o sală de așteptare mică într-un spațiu confortabil și eficient? 

(P)Terapia a Sun Pharma Company se alătură luptei împotriva Obezității la un eveniment dedicat educației medicale
(P)Terapia a Sun Pharma Company se alătură luptei împotriva Obezității la un eveniment dedicat educației medicale

Centrul de Patologie Metabolică din cadrul Institutului Clinic Fundeni organizează un eveniment științific și educațional dedicat Zilei Mondiale a Obezității.

(P) Caravana medicală „Obezitatea este o boală” ajunge la Promenada Mall pentru evaluări gratuite dedicate publicului
(P) Caravana medicală „Obezitatea este o boală” ajunge la Promenada Mall pentru evaluări gratuite dedicate publicului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Obezității, în Promenada Mall din București a fost lansată caravana medicală „Obezitatea este o boală”, un program gratuit de informare și evaluare dedicat publicului larg.

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.