Guvernul a aprobat programul pentru alegerile prezidențiale. Calendarul desfășurării votului în diaspora. DOCUMENTE

62515046
Inquam Photos / George Calin

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României la alegerile din anul 2025.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie. Campania electorală începe pe 4 aprilie şi se va încheia în data de 3 mai. Votul pe teritoriul României va avea loc pe data de 4 mai 2025, va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, iar cei care se află încă la secţie, pentru a vota, după această oră, vor putea să îşi exercite votul până la 23.59.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat, după şedinţa Executivului, că au fost adoptate două hotărâri de Guvern cu caracter electoral, care întregesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 mai precum şi pentru alegeri locale parţiale în anumite unităţi administrative.

„Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Castraţie şi Justiţie, care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central, cu data limită 22 februarie 2025. Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroului Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţiilor independenţi, este de 15 martie 2025, ora 24.00”, a anunţat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În anexa la proiectul de act normativ se precizează că cel mai târziu în data de 19 martie 2025 se va proceda la soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz.

4 aprilie 2025 este data prevăzută pentru începerea campaniei electorale pentru o perioadă de 30 de zile. Campania electorală se încheie în data de 3 mai 2025 la ora 7:00, în preziua alegerilor.

Prima zi a votării în străinătate, programată să se desfăşoare pe parcursul a 3 zile, va începe în data de 2 mai 2025, ora 7:00 şi se va încheia la ora 21:00 şi se va încheia în data de 4 mai, ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

Votul în ţară va începe în data de 4 mai 2025, ora 7:00, şi se va încheia în aceeaşi zi la ora 21:00, putând fiind prelungit până cel mai târziu la ora 23:59 în cazul în care la ora 21:00 la sediul secţiei de votare şi în afara secţiei de votare se mai află alegători care aşteaptă să voteze.

În şedinţa de Guvern va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă pentru completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Alte proiecte aflate pe masa guvernului

Prin proiect se propune, între altele, "crearea premiselor legale în vederea acordării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România fără condiţionarea deţinerii unui permis de conducere internaţional, în condiţii de reciprocitate şi pentru o perioadă determinată, persoanelor care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto".

Astfel, proiectul de act normativ reglementează, în mod clar şi coerent, faptul că prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite atât perioadele de conducere, cât şi statele autorităţilor emitente ale permiselor de conducere, dintre următoarele: cele cu care România are parteneriate strategice sau cele care sunt membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau cele care sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare; acordarea, pe perioada acreditării în România, a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru membrii misiunilor diplomatice,oficiilor consulare şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România.

Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 4 mai 2025.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind instituirea Programului naţional "Masă sănătoasă" în anul 2025.

"Programul naţional 'Masă sănătoasă' - PNMS constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată ", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va aproba, prin memorandum, prognozele pentru anul 2025 cu privire la contribuţia UE aferentă perioadei de programare financiară 2014-2020.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62500730
Sondaj CURS despre alegerile prezidențiale din 2025. Foarte mulți români s-ar duce la vot, dacă duminică ar fi alegeri

Un sondaj de opinie la nivel național, realizat de CURS în ianuarie 2025, arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, românii s-ar duce la vot într-un număr mare, 76 % declarând că ar dori să voteze.

62501339
Senator PNL: Dacă are exista o consecvenţă a Curţii soluţia corectă ar fi de a nu i se permite lui Georgescu la prezidențiale

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, luni, că dacă i s-ar permite lui Călin Georgescu să candideze în luna mai, tehnic, Curtea Constituţională ar fi într-o situaţie în care ar fi greu să explice care e motivul anulării procedurii electorale.

62500487
Alegeri prezidențiale 2025. Trei zile au la dispoziţie alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secţii

 

Trei zile au la dispoziţie alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secţii organizate pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.