George Simion: Antreprenorii sunt speriați că își pierd afacerile dacă ies președinte. Nu sunt un bau-bau

62526683
Shutterstock

George Simion a declarat, marţi, într-o dezbatere, că antreprenorii sunt speriaţi, în acest moment, în multe judeţe din ţară, să-şi ameninţe angajaţii că vor fi daţi afară sau că nu vor mai avea bani să le plătească salariile, dacă iese Simion.

El a precizat că nu este un baubau şi nu va bloca fondurile europene.

Simion s-a plâns că sunt hărţuiţi şi oamenii care au altă opinie în societate şi îndrăznesc să îşi spună părerea.

”Nu mai trăim într-o dictatură. Nu mai poate cineva să ne pună pumnul în gură”, a arătat el.

Simion a promis că în 5 ani de mandat o să aducă 150 de şefi de stat şi guverne la Camera de Comerţ şi trei sferturi din avionul preşedintelui va fi încărcat cu oameni de afaceri.

”Am avut întâlniri cu energeticienii, cu agricultorii şi constructorii, unde le-am spus cât se poate de clar că eu nu consider că au beneficiat de nişte facilităţi fiscale şi nu înţeleg de ce sectoare importante pentru economia românească, unde avem antreprenori autohtoni, precum agricultura, construcţiile, energia, turismul, construcţia de nave, construcţia şi industria mobilei, nu sunt ajutate să producă şi mai mult şi să fie competitive pe plan international şi sunt efectiv hărţuite.

Cum sunt, din multe puncte de vedere, hărţuiţi şi oamenii care au altă opinie în societatea românească de astăzi şi îndrăznesc să îşi spună părerea. Nu mai trăim într-o dictatură. Nu mai poate cineva să ne pună pumnul în gură. Nu mai poate cineva, prin instituţiale statului, precum ANAF, precum Poliţia Economică, precum alte 38 de instituţii cu abilităţi de control doar în domeniul economic, să vină şi să sperie oamenii de afaceri.

Şi inclusiv în aceste zile, un ambasador este extrem de activ, dar nu în domeniul diplomatiei, ci în implicarea în alegeri, să încerce să ne ţină undeva la locul nostru, pe care l-aţi descris foarte bine”, a declarat George Simion într-o dezbatere la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a României (CCIR).

Studiu: Dacă după alegeri România s-ar îndepărta de Vest, unii antreprenori se așteaptă să concedieze angajați

 

Tensiunea din țară, în contextul alegerilor, se simte și în mediul de afaceri.

Potrivit unui studiu, făcut de ”Romanian Business Leader'', în cazul unor decizii viitoare, care ar îndepărta țara de Uniunea Europeană, cei mai mulți antreprenori spun că vor fi nevoiți să concedieze o parte din angajați.

Reprezentanții fundației consideră că un climat politic instabil ar avea consecințe grave asupra economiei.

În cazul în care, după alegerile de duminică, România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană și de valorile occidentale, 62% dintre antreprenorii care au răspuns unui sondaj Romanian Business Leaders au spus că se așteaptă să fie nevoiți să dea oameni afară.

O treime susțin că numărul de angajați ar putea rămâne la fel, în timp ce doar 5% că vor face angajări. Și puterea de cumpărare scade, în acest scenariu.

Sergiu Neguț, președinte Romanian Business Leaders: ”Este tipul de raționament în care zici: ok, ce se întâmplă, se întâmplă o nesiguranță, atunci evident e contracție. Dacă mi-e teamă că îmi pierd business-ul, în cazul unui antreprenor, probabil că o să încerc să țin cu dinții de ce am și să nu schimb nimic, ba chiar să tai niște costuri ca să îmi ajungă banii mai multă vreme. În continuare există speranța că noi vom putea să facem reformă, nu revoluție, în România.”

Dintre antreprenorii care cred că ar face concedieri, cei mai mulți, aproape jumătate, spun că vor fi dați afară între 10 și 20% dintre angajați, iar 28% sunt de părere că vor fi nevoiți să renunțe la și mai mulți oameni, între 20 și 30%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62499567
Socialiștii europeni, convinși că PSD va vota pro-Europa. Celălalt candidat evocă ”cele mai întunecate capitole ale istoriei”

Socialiștii europeni se declară convinși de faptul că PSD și membrii săi vor vota la alegerile de pe 18 mai pentru Nicușor Dan, pe care nu îl numesc, dar îl menționează ca ”alternativa pro-europeană” a României.

62543184
CCIR, despre ce se va întâmpla după alegeri: Dacă pleacă străinii din România, noi închidem lumina, la propriu

Dacă investitorii străini părăsesc România, ”noi închidem lumina la propriu și la figurat”, a declarat marți Mihai Daraban, președintele CCIR, la o dezbatere electorală pe teme economice.

 

62540639
Nicușor Dan, la PRO TV: Eu cred că PSD va dori să intre într-o coaliție în Parlament a forțelor pro occidentale

Candidatul independent la Președinția României, Nicușor Dan, este optimist în privința formării unei coaliții în Parlament ”a forțelor pro occidentale” în care ar putea intra și PSD, dacă el va câștiga alegerile prezidențiale din 18 mai 2025.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).