CCIR, despre ce se va întâmpla după alegeri: Dacă pleacă străinii din România, noi închidem lumina, la propriu

62543184
Shutterstock

Dacă investitorii străini părăsesc România, ”noi închidem lumina la propriu și la figurat”, a declarat marți Mihai Daraban, președintele CCIR, la o dezbatere electorală pe teme economice.

 

O temă importantă pentru mediul de afaceri este rolul capitalului străin în economia românească, iar dacă străinii pleacă din România, noi închidem lumina la propriu şi la figurat, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la o dezbatere electorală pe teme economice, organizată la sediul CCIR.

"A doua temă foarte importantă pentru noi este rolul capitalului străin în economia românească. De multe ori am spus-o public că, dacă străinii pleacă din România, noi închidem lumina la propriu şi la figurat.

Pe ce mă bazez? (...) Noi am făcut o statistică simplă, bazată pe 100% privat român, 100% privat străin. Şi n-am luat în calcul cele 1.480 de societăţi cu capital 100% de stat. Ei bine, 100% privaţi români suntem 813.711. Străinii sunt 27.594. Vreau să observaţi că noi suntem de 29,5 ori mai mulţi decât ei. Noi avem o cifră de afaceri, noi românii, de 254 de miliarde de euro, ei au 143 de miliard de euro.

Deci iată că nu mai vorbim de 29,5 ori. Noi plătim pe muncă 31,8 miliarde de euro, celebrele taxe pe muncă. 19,67 miliarde de euro plătite de străini. (...) Deci iată că nu mai vorbim de 29,5 ori", a explicat Daraban.

Companiile străine plătesc taxe de 3,26 miliarde de euro

Potrivit datelor prezentate de acesta, pentru alte taxe, în afară de cele pe muncă şi de taxele pe profit, societăţile româneşti plătesc 3,76 miliarde euro şi cele străine 3,26 miliarde euro.

"Aici vorbim de taxe pe terenuri, pe clădiri şi aşa mai departe. Deci iar nu este acel raport de 29,5 ori. Am spus acest lucru pentru că se revede şi în situaţia de la comerţul exterior. (...) Vreau să vă spun că a scăzut şi numărul de exportatori români. De la 28.080 în 2023, anul trecut, am avut 26.979. Numărul de exportatori din România, persoane juridice române indiferent de forma de capital, străini sau românesc....", a adăugat preşedintele CCIR.

Acesta a subliniat că deficitul balanţei comerciale a ajuns la 33,4 miliarde de euro. În 2023, importurile au fost de 122 de miliarde euro, iar în 2024 de 126 miliarde euro. În Top 100 exportatori, care realizează 50,7% din total export, care a fost de peste 92 de miliarde euro, sunt 3 firme româneşti, în Top 500, care realizează 74% din total export, se găsesc 72 de firme româneşti, iar în Top 1.000, care realizează 83,7% din total export, se găsesc 209 firme româneşti.

"Am ţinut să menţionez, pentru că aştept răspunsul candidatului, am ţinut să menţionez rolul pe care capitalul străin îl are în macro-stabilitatea economică a României", a punctat Mihai Daraban.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) organizează, marţi, la sediul instituţiei, o dezbatere electorală, pe teme economice, la care au fost invitaţi să participe cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al României, George Simion şi Nicuşor Dan. La dezbatere a confirmat participarea doar liderul AUR.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Nicușor Dan, la PRO TV: Eu cred că PSD va dori să intre într-o coaliție în Parlament a forțelor pro occidentale

Candidatul independent la Președinția României, Nicușor Dan, este optimist în privința formării unei coaliții în Parlament ”a forțelor pro occidentale” în care ar putea intra și PSD, dacă el va câștiga alegerile prezidențiale din 18 mai 2025.

Ce spune mama partenerei de viață a lui Nicușor Dan despre ginerele său. ”Nu s-a făcut distracție, mare tam-tam” | VIDEO

Mama Mirabelei Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, spune despre candidatul independent la președinție că este ginerele ei și speră ca cei doi să facă nuntă după alegeri, în Vasluiul ei natal.

Sondaj AtlasIntel: George Simion şi Nicuşor Dan sunt la egalitate perfectă, cu cinci zile înaintea turului 2 al alegerilor

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan se află la egalitate perfectă, fiecare fiind cotat cu 48,2%, în intenţia de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale programat pe 18 mai. 

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.