Contestarea candidaturii lui Crin Antonescu, pe masa CCR. Acuzații de simpatii legionare și tentativă de lovitură de stat

62526142

Contestația împotriva candidaturii lui Crin Antonescu va fi analizată la CCR joi, printre alte asemenea documente. Antonescu este acuzat de simpatii legionare exprimate în trecut și tentativă de lovitură de stat, precum și de incompatibilitate cu funcția.

Curtea Constituţională a României se reuneşte, joi, de la ora 14.00, pentru a dezbate noi contestaţii formulate în cadrul alegerilor pentru preşedintele României. Judecătorii constituţionali vor dezbate sesizările pe care le vor primi până la ora 13.30. Una dintre ele vizează candidatura lui Crin Antonescu.

„Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc joi, 13 martie 2025, ora 14:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 13 martie 2025, ora 13:30)”, a transmis, joi, CCR, conform news.ro.

Una dintre contestaţiile care va fi luată în discuţie vizează candidatura lui Crin Antinescu.

„În data de 12 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.20D/11.03.2025 privind înregistrarea candidaturii domnului ANTONESCU George Crin Laurenţiu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025”, a mai transmis CCE.

Motive de invalidare și legătura cu dosarul lui Călin Georgescu

Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.980F/2025.

Semnatarul sesizării apreciază că, deşi jurămîntul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, ”elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de preşedinte pe care candidatul trebuie să le îndeplinească”.

„Consider că acţiunile şi faptele domnului Crin Antonescu, anterioare depunerii candidaturii (...) dovedesc că acesta nu ar putea îndeplini condiţiile de eligibilitate”, se arată în document.

Semnatarul afirmă că, în anul 2015, Crin Antronescu a afirmat că este un admirator al lui Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Mişcării Legionare, pe care Antonescu l-a calificat ca fiind ”un erou al României”.

Candidatul mai este acuzat de „tentativă de lovitură de stat”, prin semnarea protocolului de constituire a USL care ulterior a „revocat conducerea Parlamentului, a schimbat Avocatul Poporului, a iniţiat şi votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu”.

Antonescu mai este acuzat de „susţinerea declarată a formei de guvernământ a monarhiei”.

În linii mari, contestația preia chiar din motivele expuse de Biroul Electoral Central pentru a invalida candidatura lui Călin Georgescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62510725
Un lider USR îi cere Elenei Lasconi să se retragă. „Mesajele pe care ni le transmiteţi acum sunt în număr foarte mare”

Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.

62527258
Încă două candidaturi la prezidențiale. Două nume importante vor ajunge la BEC în orele următoare

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi cea a partidului S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi vor depune joi, la Biroul Electoral Central, candidaturile pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

62488393
Diana Iovanovici Şoşoacă, preşedinta S.O.S România, îşi depune joi candidatura la alegerile prezidenţiale

Diana Iovanovici Şoşoacă, preşedinta S.O.S România, îşi depune joi candidatura la alegerile prezidenţiale, ea precizând într-o postare pe Facebook că are peste 300.000 de semnături strânse.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.