Contestațiile împotriva lui Călin Georgescu, respinse ca inadmisibile de Curtea Constituțională. DOCUMENT

62526010

Curtea Constituţională a analizat două contestaţii împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcţia de preşedinte al României.

„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”, a transmis CCR.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen s-au aflat, pe lângă cele două contestaţii "împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din 2025", depuse de două persoane, alte două contestaţii împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru la preşedinţie.

Călin Georgescu şi-a depus vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura ca independent la alegerile prezidenţiale.

Biroul Electoral Central (BEC) a respins, joi, înregistrarea candidaturii independente a lui Petru Mîndru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025. Conform BEC, candidatura independentă a lui Petru Mîndru a fost transmisă prin e-mail în termenul legal, însă documentele trebuiau depuse în original la Biroul Electoral Central, potrivit Agerpres.

Mai mult, avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a precizat că dosarele nu au obiect, atâta timp cât BEC nu s-a pronunţat cu privire la admiterea sau respingerea candidaturii.

„Cele două contestatii au fost trimise de BEC către CCR, singura care, potrivit legii, poate soluționa contestatiile de felul acesta. Evident ca în momentul ăsta sunt premature, pentru ca încă nu avem o hotărâre a BEC, deci le lipseşte obiectul”, a scris Adrian Toni Neacşu pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Precizări din interiorul PNL despre varianta ca Ilie Bolojan să candideze la prezidenţiale: „Și-a dat cuvântul”

Prim-vicepreşedintele interimar al PNL, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, că este "extrem de improbabil" ca Ilie Bolojan să îşi retragă cuvântul dat şi să candideze la alegerile prezidenţiale în locul lui Crin Antonescu, alesul coaliției.

De ce a respins CEDO cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur la prezidențiale. Răspunsurile Curții Europene

CEDO a explicat de ce a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, precizând că nu a judecat corectitudinea alegerilor sau decizia de anulare emisă de Curtea Constituțională.

A doua contestaţie a candidaturii lui Călin Georgescu a fost depusă de un avocat: ”Elogiază criminali de război”

Avocatul Bogdan Ionescu, este a doua persoană care a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu, după rectorul SNSPA Remus Pricopie.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.