Mesajul transmis de președintele CCR de 1 Decembrie: „Este esenţial”

62502159
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele CCR, Marian Enache, a evidenţiat, duminică, într-un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale, importanţa construirii de oportunităţi pentru toţi cetăţenii, a unui viitor mai bun şi cu şanse egale pentru generaţiile de azi şi care urmează.

"Pentru noi, românii, ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională, semnifică atât istoria şi identitatea poporului român, cât şi îndatorirea şi voinţa noastră de fi mai puternici, în ciuda vicisitudinilor în care ne-am format şi am evoluat. Dreptul nostru la o patrie a început cu lupta strămoşilor noştri, care au trăit pe aceste meleaguri, şi este o expresie a sacrificiului pentru a fi şi a rămâne noi înşine. Avem îndatorirea sacră să preţuim şi să onorăm strădaniile exemplare ale acestora pentru idealul unităţii naţiunii şi libertatea generaţiilor care au urmat şi vor urma", a subliniat preşedintele CCR, în mesajul remis Agerpres.

El a adăugat că istoria ţării trebuie respectată şi afirmată, continuată în folosul comunităţii, al românilor, apărând democraţia, libertatea, statul de drept, modernizarea şi dezvoltarea societăţii.

"Este esenţial să creăm condiţiile şi oportunităţile pentru toţi cetăţenii noştri, să construim un viitor mai bun şi cu şanse egale pentru generaţiile de astăzi şi care ne succed. Este un imperativ incontestabil al solidarităţii şi al lucrării împreună pentru promovarea păcii şi prosperităţii. În acest spirit, Ziua Naţională ne reaminteşte că doar prin respect reciproc, dialog şi coeziune putem asigura stabilitatea şi progresul societăţii româneşti. Să privim cu încredere spre viitor, să fim uniţi şi să ne implicăm în stabilitatea şi continuarea construcţiei democraţiei României. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!", a transmis Marian Enache.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62501189
Alegeri parlamentare 2024 - unde poți vota la parlamentare și ce votăm pe 1 Decembrie
Românii își aleg parlamentarii pe 1 Decembrie. Alegerile parlamentare din România au loc de Ziua Națională, fiind a zecea oară când se desfășoară astfel de alegeri după Revoluția din 1989.  
62502149
Elena Lasconi: „Haideți la vot. La graniţele noastre sunt alţii care îşi apără libertatea şi democraţia cu arma în mână”
Preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a îndemnat pe români să iasă la vot deoarece ”acum putem să ne apărăm democraţia şi libertatea”. Lasconi a adăugat că la graniţele României sunt ”alţii care îşi apără libertatea şi democraţia cu arma în mână”.
62502144
Iohannis: „Suntem bine integraţi în UE, bine poziţionaţi în NATO, dar ca să rămână aşa trebuie să votăm aşa”
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat că românii sunt bine integraţi în Uniunea Europeană, bine poziţionaţi şi foarte respectaţi în NATO şi a precizat că pentru „a rămâne aşa trebuie să votăm aşa”.